Rețete de turte cu varză la tigaie

Turtele ne amintesc ultora dintre noi de gustul al copilăriei. Acest preparat se făcea, mai ales în zonele rurale, în aceeași zi în care se prepara și pâinea.

Turtele erau obținute din aluatul de pâine dospit care apoi era împărțit. O bună parte din acest aluat era pus la cuptor pentru a se face pâine, iar o altă parte era împărțit în biluțe mici care se întindeau cu mâna sau cu făcălețul în formă de lipie și apoi se prăjeau în untură sau ulei vegetal.

Turtele erau simple sau cu diferite umpluturi, cum ar brânza, cartofi sau varză dulce sau murată.

Rețetele de turte cu varză la tigaie sunt ușor de preparat și foarte gustoase, așa că merită încercate.

Turte cu varză proaspătă la tigaie

Turte cu varză proaspătă la tigaie
Turte cu varză proaspătă la tigaie

Ingrediente pentru aluat

  • 600 gr făină;
  • 350 ml apă călduță;
  • Un plic drojdie uscată;
  • 40 ml ulei;
  • 10 gr zahăr;

Ingrediente pentru umplutură

  • 500 gr varză proaspătă;
  • O ceapă;
  • O lingură ulei;
  • Sare, piper.
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

Mod de preparare

Amestecă toate ingredientele pentru aluat până când obții o compoziție nelipicioasă. Lasă apoi aluatul la dospit pentru 30 de minute, timp în care își dublează volumul.

Taie varza mărunt și ceapa la fel. Pune puțin ulei într-o tigaie adâncă și adaugă ceapa împreună cu varza să se călească. Condimentează după gust și lasă pe foc pentru 10 minute, amestecând constant.

Împarte aluatul în 7 bile micuțe. Aplatizează-le și întinde-le bine până când devin foi subțiri de aluat. Pune deasupra, dar nu până la margine, umputură de varză călită, apoi trage de margini și închide turta, netezește aluatul.

Întoarce turta pe partea cealaltă. Încinge o tigaie de fontă, fără ulei, lasă focul la mic, apoi pune turtele, pe rând, la copt în tigaia încinsă. Procedează la fel cu restul. Coace pe rând turtele cu varză cam 4,5 minute pe fiecare parte, sau până când se rumenesc bine.

Turte cu varză dulce și ceapă verde

Turte cu varză dulce și ceapă verde
Turte cu varză dulce și ceapă verde
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?
Recomandări
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

Ingrediente:

  • 300 g varză dulce
  • 1 ceapă verde
  • 200 g făină
  • 150 ml apă
  • 1 lingură ulei
  • Sare și piper după gust
  • 1 praf de boia dulce (opțional)
  • Ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Într-un bol mare, amestecă făina cu apa, un praf de sare și o lingură de ulei până obții un aluat omogen, care nu se lipește de mâini. Frământă timp de 5 minute și lasă aluatul să se odihnească timp de 15 minute, acoperit.

Taie varza fin și amestec-o cu ceapa verde tocată mărunt, un praf de sare și boia. Încinge o tigaie și călește varza și ceapa în puțin ulei până când varza devine moale și se rumenește ușor. Asezonează cu sare și piper.

Împarte aluatul în bile mici și întinde fiecare bilă sub formă de cerc. Pune o lingură de umplutură de varză pe fiecare disc de aluat, apoi împăturește marginile și aplatizează turtele ușor.

Încinge puțin ulei într-o tigaie și prăjește turtele pe ambele părți până devin aurii și crocante. Servește-le calde.

Vezi și – Rețete de plăcintă cu varză

Turte cu varză la tigaie
Turte cu varză la tigaie
Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern
Recomandări
Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern

Turte cu varză murată și cartofi

Ingrediente:

  • 300 g varză murată
  • 2 cartofi medii
  • 300 g făină
  • 150 ml apă călduță
  • 1 pliculeț de drojdie uscată (sau 10 g drojdie proaspătă)
  • 1 lingură ulei (pentru aluat)
  • Sare și piper după gust
  • Ulei pentru prăjit

Mod de preparare

Într-un bol mare, amestecă drojdia cu apa călduță și las-o să se activeze câteva minute (dacă folosești drojdie proaspătă, las-o să se dizolve bine în apă). Adaugă făina și o lingură de ulei, amestecând bine până obții un aluat moale, dar nelipicios.
Frământă aluatul timp de 5-7 minute, apoi acoperă-l cu un prosop și lasă-l să dospească într-un loc cald timp de 30-40 de minute, până își dublează volumul.

Curăță cartofii, taie-i cubulețe și fierbe-i până devin moi. Scurge-i de apă și pasează-i până obții un piure.

aie varza murată fin și, dacă este prea sărată, spal-o puțin și scurge-o bine de apă. Pune-o într-o tigaie cu puțin ulei și călește-o până se înmoaie și prinde o culoare aurie. Amestecă varza călită cu piureul de cartofi și asezonează cu sare și piper după gust.

Împarte aluatul dospit în bile de mărimea unui ou. Pe o suprafață ușor presărată cu făină, întinde fiecare bilă într-un disc subțire. Pune o lingură de umplutură de varză și cartofi în mijlocul fiecărui disc, apoi trage marginile aluatului peste umplutură, lipindu-le bine. Aplatizează ușor turtele pentru a obține o formă rotundă.

Îninge puțin ulei într-o tigaie antiaderentă la foc mediu. Prăjește turtele pe ambele părți până devin aurii și crocante.

Scoate turtele pe un prosop de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei și servește-le calde.

Descoperă și Rețete de scovergi – cum faci cele mai bune scovergi

Sfaturi și trucuri pentru turte cu varză reușite

Atunci când prepari aluatul, apa trebuie să fie călduță, nu fierbinte, pentru a activa drojdia și a ajuta aluatul să dospească bine. Temperatura ideală este în jur de 37°C.

Frământatul ajută la dezvoltarea glutenului din făină, ceea ce conferă elasticitate aluatului și face turtele mai pufoase. Frământă aluatul timp de 5-10 minute, până devine neted și nelipicios.

Pentru un aluat pufos, este esențial să îl lași să crească într-un loc cald, fără curenți de aer. Lasă-l să își dubleze volumul, ceea ce durează, în medie, între 30 și 60 de minute, în funcție de temperatura camerei.

O lingură de ulei sau unt în aluat îl va face mai fraged și mai ușor de lucrat. De asemenea, adaugă un plus de gust și ajută turtele să devină pufoase și moi.

Fie că folosești varză dulce sau murată, este esențial să fie bine scursă de apă sau de zeamă, pentru a evita ca aluatul să devină moale sau lipicios. Dacă folosești varză murată foarte sărată, clătește-o ușor cu apă rece și stoarce-o bine pentru a elimina excesul de lichid.

O tigaie antiaderentă și o cantitate moderată de ulei sunt esențiale pentru a obține turte bine rumenite, fără să se lipească de tigaie. Uleiul nu trebuie să fie în exces, dar suficient cât să acopere ușor fundul tigăii.

Prăjește turtele la foc mediu spre mic pentru a se coace uniform. Dacă focul e prea mare, vor deveni crocante la exterior, dar vor rămâne crude la interior. Prăjirea lentă ajută aluatul să crească în tigaie, obținând astfel turte pufoase.

Ce beneficii are varza

Fie că este dulce sau murată, varza este o legumă care merită inclusă în rețete, pentru beneficiile sale. Fie că faci turte cu varză la tigaie sau alte preparate delicioase, varza este o alegere inspirată.

Varza dulce conține cantități mari de vitamina C și K, care întăresc sistemul imunitar și susțin sănătatea oaselor. Este plină de antioxidanți precum polifenolii, care ajută la reducerea inflamației și protejează celulele. De asemenea, aută digestia, reglează tranzitul intestinal și contribuie la senzația de sațietate, fiind benefică pentru menținerea greutății.

Datorită fermentării, varza murată este bogată în bacterii benefice pentru flora intestinală, care îmbunătățesc digestia și sistemul imunitar. Procesul de fermentare crește conținutul de vitamina C, esențială pentru imunitate și sănătatea pielii.

Ca și varza dulce, conține antioxidanți care protejează celulele de radicalii liberi și susțin sănătatea generală.

Sursă foto – Shutterstock.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI