ComenteazăMonument din secolul XV
Despre biserica din Cinciş, oamenii spun că o construise Iancu de Hunedoara la 1448 şi că acolo fusese înmormântată mama voievodului. Câţiva săteni mai curajoşi, în frunte cu preotul, au reuşit să salveze zece icoane pictate pe lemn şi 59 de lucrări în frescă. Picturile au fost duse la Castelul Huniazilor, dar nu au fost conservate şi o parte din ele au pierit. Singurul care a dăinuit în acele locuri e clopotul, strămutat la biserica nouă din deal. Tot Cincişul a mai înecat şi bisericile ortodoxe din satele Cerna şi din Baia Craiului. Pe malul lui a rămas în picioare, ca o nălucă, doar biserica romano-catolică. Pustiită şi mâncată de ape, îşi poartă zidurile albe deasupra apei aşteptând să se prăbuşească de pe o zi pe alta.
Blestemul satelor scufundate
Bătrânii de prin partea locului spun că sufletele morţilor lăsaţi sub apele Cincişului cer socoteală celor vii. În fiecare an se mai îneacă cineva şi rareori i se mai găseşte trupul. Deasupra fântânilor din satele scufundate se formează vârtejuri puternice, iar tinerii care se încumetă spre adâncul lacului îşi pun viaţa în pericol. Legendele mai povestesc despre furtuni iscate din senin şi despre şerpi şi peşti uriaşi care atacă oamenii. Aşa se pare că a pierit un băiat de 13 ani, vicecampion naţional la caiac-canoe. Valuri uriaşe, iscate din senin, i-au răsturnat barca şi nimeni nu l-a mai găsit.
Amintirile triste din Bezid
Blesteme grele par să fie legate şi de biserica scufundată în lacul Bezid. Cine a ajuns pe malurile acestui lac, aflat la numai câţiva kilometri de Sovata, nu mai poate uita priveliştea sinistră a zidurilor care se ivesc din ape. Satul Bezid a fost scufundat în anul revoluţiei şi multe voci spun azi că a fost sacrificat de comunişti să risipească comunitatea de unguri de aici. Apa a inundat bisericile catolică şi evanghelică aflate la numai câţiva paşi una de alta. Azi mai pot fi văzute rămăşiţele unui zid şi o turlă tristă, al cărei acoperiş s-a prăbuşit în 2006. La fel ca în Cinciş, drama oamenilor de aici nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Mulţi bătrâni şi-au găsit sfârşitul privind cum apele le-au înghiţit rostul lor de-o viaţă. În amintirea lor, localnicii din Bezidul nou mai ţin câte o slujbă pe malul apei, în dreptul bisericii în care, odinioară, s-au cununat şi s-au botezat atâtea suflete.
Biserica de piatră din Beliş
Apusenii au şi ei un lac de poveste, bântuit de legende şi cântece triste. Pentru lacul Fântânele-Beliş au fost sacrificate sute de gospodării de moţi din comuna Beliş şi din cătunele din jurul ei. În perioadele de secetă, când apele lacului scad, se ivesc la lumină turlele bisericii care rezistă, ca printr-o minune, de peste 40 de ani. A fost singura construcţie care nu a fost mutată, lăcaş de cult încărcat de istorie, datând de la 1400. Dar comuniştii nu puneau preţ pe valoarea ei. Pe la începutul anilor 1900, era locul de alinare al credincioşilor, care veneau la slujbe şi se închinau lui Dumnezeu. Când au plecat, moţii au smuls icoanele, altarul şi ferestrele şi tot ce au putut lua dinăuntru. Pe pereţi, au rămas de strajă doar îngerii şi sfinţii… Povestea bisericii aduce acum turiştii amatori de scufundări şi bani frumoşi scafandrilor. Pentru câteva sute de lei, echipat cu butelie de oxigen şi mască, poţi ajunge în adâncul apelor să vezi ruinele lăcaşului sfânt distrus de sistematizările comuniste. Scafandrii spun că lacul este atât de întunecat, că nu poţi vedea mai mult de trei metri în jur, în zilele senine. Iar, când apele ajung la buza malului, până la vârful bisericii trebuie să cobori 15 metri.