Adezivul-minune de numește MeTro, este alcătuit din proteine cu proprietăți elastice și când intră în contact cu țesutul uman se transformă într-un gel care sigilează rana și grăbește vindecarea. Oamenii de știință sunt uluiți de rezultate și spun că acesta adeziv chirurgical va fi foarte util în medicina de Urgență și va salva foarte multe vieți, mai ales în cazul accidentelor sau în teatrele de război.

Un adeziv chirurgical închide orice rană în câteva secunde. Se fac presiuni ca să ajungă mai repede în spitale

MeTro are efect imediat atât în cazul rănilor externe, cât și în cel al rănilor interne (când sunt lezate organe sau artere), iar timpul de vindecare e mai mic cu 50% în cazul sigilării cu MeTro, față de sutura clasică sau de copci. În plus, acest adeziv are în compoziție o enzimă care îl face degradabil în timp. Această enzimă poate fi “programată” să declanșeze degradarea lui în ore ore, săptămâni sau luni, în funcție de necesități. În urma sa nu rămân nici un fel de reziduuri toxice în organism.

Deocamdată, formula a fost testată în laborator, pe animale, dar mai e foarte puțin până se vor începe și testele pe oameni, iar cercetătorii susțin că rezultatele sunt atât de promițătoare, încât au convingerea că procedurile vor fi urgentate, pentru ca Metro să intre cât mai repede în producție și să ajungă în spitale și în dotarea Ambulanțelor. Se discută chiar despre introducerea adezivului-minune în trusele de  prim-ajutor care ar trebui să existe în fiecare casă și fiecare automobil.


VIDEO/ Doi elevi au inventat pantofii inteligenți: cu lanternă, aer condiționat și masaj!

 
 

Urmărește-ne pe Google News