Un milionar a vrut să-și lase nevasta pentru mine

Mă numesc Ioana Zamfir, am treizeci și patru de ani, sunt bucureșteancă, sunt necăsătorită și lucrez la o companie multi-națională pe post de ditamai șefa -într-unul dintre numeroasele compartimente. Nu e o întâmplare că m-au promovat în ierarhie. Am muncit mult ca să ajung pe această treaptă. M-am epuizat învățând și iar învățând, și apoi făcând practică și cursuri peste cursuri… și masterat la Londra.

Nu prea sunt apropiată de rudele mele (cu excepția părinților, care locuiesc în Arad) și nici prieteni nu prea am. Mă simt mai în siguranță cu mine însămi, fără binevoitori prin preajmă. Cred că am o fire solitară.

Când salariul meu a devenit suficient de mare, mi-am îngăduit să mă mut, cu chirie, într-un complex rezidențial din localitatea Corbeanca, nu departe de capitală. și aveam acolo, ca vecini, câțiva oameni deosebit de bogați – asta nu e ca și cum ai spune deosebit de deștepți sau de educați. Ciocoi!

Duplexurile din micro-cartierul rezidențial erau despărțite între ele de garduri vii care formau curți mici. Se auzeau, de la o casă la alta, până și discuțiile dinăuntru. Deci intimitatea trebuia dobândită cu eforturi proprii de către fiecare locatar. Cei mai mulți își cumpăraseră casele. Eu nu mi-aș fi permis nici în contextul unei creditări îndelungate să achiziționez vreuna dintre acele super-locuințe. Parte din chiria mea era subvenționată de companie. Chiar și așa, plăteam mult.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Mă învecinam, în primul rând, gard în gard, cu familia Popovici. De fapt, cuplul Popovici, căci n-aveau copii și stăteau acolo numai ei doi. Doamna: casnică. Domnul: om de afaceri, milionar în euro; nu știu domeniul sau domeniile sale de activitate. El, în vârstă de patruzeci de ani, arăta bine. Ea, în vârstă de patruzeci și trei de ani, arăta de cincizeci.

Doamna Popovici m-a vizitat, nepoftită, cam la o lună de la mutarea mea în noua locuință. Eram pe afară, udam florile, se lăsa amurgul, era vară. Mă simțeam excelent în maiou și șort, cu tălpile goale pe iarba udă. și… hopa…

— Bună seara, drăguțo! mi-a zis doamna Popovici.

Iată gândurile mele provocate de adresarea ei… Ce maniere! Ce mai cucoană! Eu ce ar trebui să răspund la „drăguțo”? „Fă”?

— Bună seara! am spus.

— Suntem vecine.

„Zău?” Dar m-am abținut și am zis:

— Așa se pare.

— Călărești? m-a întrebat ea.

— Din păcate, nu.

Involuntar, mi-am privit picioarele, să vad dacă nu cumva sunt crăcănată.

— Soțul meu are cai. La ferma noastră din județul Argeș.

— Mișto.

— Mă lași să văd cum ți-ai aranjat locuința?

— Sigur. Poftiți…

A cercetat cu atenție fiecare ungher, apoi s-a oprit în fața unui dulap din lemn sculptat, adus din casa părintească.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

— Ce ții aici?

— Chiloți!

Nu era adevărat, însă nu voiam să-și bage nasul. Aveam acolo niște amintiri din adolescență. S-a așezat pe un scaun, în fața unei măsuțe și m-am simțit obligată s-o servesc cu un suc și cu niște alune, apoi m-am proptit și eu pe un scaun, de partea cealaltă a măsuței.

Am sporovăit vrute și nevrute, m-a descusut în fel și chip, apoi, la plecare, mi-a promis că mă va vizita foarte des. Grozavă perspectivă! și chiar așa a făcut. Ori de câte ori vedea că sunt acasă, venea pe la mine, cu mici daruri, dar nu mă invita pe la ea. Probabil că avea motivele ei, pe care eu le bănuiam numai când mă uitam în oglindă.

îl văzusem pe domnul Popovici: se uita pofticios la formele mele tinere și atrăgătoare, scuzați-mi lipsa de modestie. Bine, nu se uita chiar ca un ani-mal. Dar se uita. Câteodată, doamna Popovici venea seara târziu (căci observase că nu mă culc devreme) și uita să mai plece. Lucrurile au devenit cu adevărat „interesante” când soțul ei a început să vină după ea. Uita și el să mai plece. Stătea acolo și flirta cu mine, în momentele de neatenție ale nevesti-sii. Renunțaserăm toți trei la pluralul de politețe. Câteodată, cu șampania adusă de Valentin Popovici, ne simțeam chiar bine.

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Totuși, de cele mai multe ori, mă simțeam tensionată și stânjenită, din cauza curții asidue pe care mi-o făcea Valentin în prezența soției sale. Dar nu numai în prezența ei. încerca să mă prindă și singură, pe afară. Mi-a făcut mici servicii gospodărești. Mi-a cumpărat semințe de flori și un furtun nou. Când au venit sărbătorile de iarnă, mi-a dăruit o bijuterie scumpă.

Poate și din vina mea, el a avut impresia că încep să-i accept avansurile. Dar eu nu le am p-astea cu avansurile, cu flirtul, cu vrăjeala… M-am culcat într-o noapte cu el (când nevastă-sa era plecată la părinții ei), dar i-am spus că e singura dată și că nu vreau să mă complic cu un bărbat însurat. A fost o somație zadarnică, deoarece, măgulitor și îngrozitor în același timp, Valentin Popovici se îndrăgostise de mine, cel puțin la nivel declarativ. Am încercat să-l temperez.

— Vali, tu ești om serios, ai o căsnicie, ai afaceri importante, ai o reputație de apărat…

— Divorțez cât ai zice pește! Vorbesc serios. Inima mea, de când te-am văzut, bate numai pentru tine. Vrei să-ți cad în genunchi?

Chestia asta m-a speriat. Eu să stric un mariaj? Mai bine m-aș lipsi de bărbați pe tot restul vieții decât să fac așa ceva. Plus că nu simțeam nimic pentru el. Era chipeș, era bun la pat, era bogat, dar femeile nu sunt cum cred bărbații – sau nu toate. Trebuie scânteia, fiorul.

A urmat, după nebunia că divorțează, o serie de „asalturi” din partea lui, concordantă cu o serie de gesturi de respingere din partea mea. și-a subliniat în câteva rânduri, părând sincer, tot mai obsesiva intenție de a-și lăsa nevasta în favoarea mea. Rău de tot o luase pe arătură. Ca să scap de toată povestea asta, l-am amenințat că voi face public tot ce spusese, dacă nu mă lasă dracului în pace, după care mi-am încărcat două camioane cu lucruri și m-am întors la București.

N-a venit după mine, nu m-a căutat deloc, ceea ce denotă că i-a venit mintea la cap. Iar eu nu pot spune că n-am avut nouă luni „palpitante”, la Corbeanca. Nu mi-ar fi displăcut averea lui, dar, un bărbat care părăsește o soție cu atâta ușurință o poate părăsi și pe a doua. și pe a treia etc.

Consider că am procedat înțelept. Era să zic și „moral”, dar, dacă m-am culcat cu el, nu mai pot să zic. Nu-mi rămâne decât să mi-l trec în palmares. și să vă urez toate cele bune.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News