În cadrul unui studiu la care au participat 1.000 de persoane s-a demonstrat că există o legătură între consumul de alcool și cancerul de sân. Cercetătorii din Ialia și Germania susțin că chiar și un consum mic de alcool.

„Cum în ultimul timp femeile au tendința să consume alcool, faptul că un pahar de băutură pe zi crește riscul de cancer la sân cu 5% trebuie să fie un semnal de alarmă pentru sănătatea publică”, spun specialiștii.

Dar alcoolul nu este dăunător doar pentru femei, ci pentru ambele sexe. Acesta poate provoca mai multe forme de cancer chiar și cel de prostată.

Cazurile de cancer la sân s-au dublat din 1970 și până astăzi și în mare parte și din cauza consumului de alcool, susțin specialiștii. Acest tip de cancer este acum cel mai întâlnit, semnalându-se 49.000 de cazuri pe an și peste 12.000 de decese.
Citește și: MOARTE DE BETE, vedetele îşi arată sânii, chiloţii şi nu numai | FOTO
Europenii, desemnați cei mari consumatori de alcool din lume
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro

Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO

Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI