4 comentariiCuprins:
Eames relatează cum a străbătut traseul din Bucovina și până la Sighișoara, iar de-a lungul său s-a bucurat de „o priveliște magnifică asupra munților”, și-a refăcut rezervele de apă „prin amabilitatea călugărițelor din Mănăstirea Pictată din satul românesc Sucevița”, a mâncat slănină de porc, brânză de oaie și ceapă crudă și băut palincă împreună cu ciobanul Cosma. Pentru că „ar fi fost prostesc să nu mănânci, să nu bei și să nu faci o mică donație. Nu se întâmplă adesea să ți se ofere ospitalitate de către un cioban și mama lui la 1.120 m în Munții Carpați”.
Traseul este extrem de bine marcat și cartografiat, mai ales de-a lungul unui amestec urme de căruță și poteci bine bătătorite. Ghidul de traseu îl împarte în etape gestionabile, de obicei între 15-25 km, cu descrieri detaliate ale traseului și recomandări pentru fiecare oprire peste noapte.
„Drumul care unește”
„Traseul a fost lansat acum doi ani (este deja câștigătorul unui premiu Europa Nostra care recunoaște inițiative remarcabile de conservare a patrimoniului) și trece prin unele dintre cele mai tradiționale peisaje ale Europei, bogate în urși și lupi. De asemenea, bifează 12 situri ale Patrimoniului Mondial Unesco și aduce nouă viață (și venituri) comunităților rurale îndepărtate – comunități care cosesc încă fânul manual, se plimbă cu calul și căruța și mănâncă alimente pe care le-au cultivat ei înșiși”, continuă Eames descrierea.
Via Transilvanica, adăugă el, „conectează și aproximativ 18 regiuni etnice și culturale diferite în bogata tapiserie care constituie România de astăzi. Motiv pentru care a fost numit «drumul care unește»”.
„Simbolul traseului – un T portocaliu pictat pe un fundal circular alb – mi-a devenit rapid prieten”, mai relatează britanicul.
Scriitorul a înnoptat la pensiuni mici din localitățile de pe traseu și și-a început fiecare zi cu „un mic dejun copios, când soarele încă răsărea”.
„Plecând prin sate, am fost supravegheat de berze de pe coșurile de pe acoperiș, câinii care lătrau la străin în timp ce treceam. Fiecare casă din sat avea grădina de zarzavat, livadă și pui. Căpițe de fân tăiat manual bântuiau pășunile de câmpie ca niște fantome lânoase, dincolo de care începeau păduri magice de fag, de obicei cu un semn de Via Transilvanica avertizând că urșii devin «activi după amurg»”, mai relatează scriitorul britanic.
El amintește, în acest context, că „Munții Carpați din România găzduiesc cele mai dense populații de urși bruni din Europa”, dar spune că nu s-a întâlnit cu vreunul pe traseul său.
„Am zărit niște căprioare în depărtare, dar în mare parte eram doar eu în pădure și pe pajiști, ascultând cântecul păsărilor și umplându-mi plămânii cu aer curat”, continuă Eames.
Via Transilvanica, „un cadou pentru oameni”
Britanicul vorbește și despre întâlnirea sa cu creatorii traseului, „un ONG numit Tășuleasa Social”, care are în frunte „doi frați români, Tibi Ușeriu, un aventurier hardcore, și fratele său Alin, care conduce acum împreună cu partenera sa, Anna Szekely”, ea fiind director executiv și autoarea ghidului de traseu.
Pe ea a întrebat-o cum a început totul.
„Eu și Alin am făcut amândoi Camino de Santiago și ne-a plăcut. Dar apoi ne-am dat seama că țara noastră, cu toate etniile noastre diferite, fiecare cu propria lor mâncare și tradiții, avea mai multe de oferit atât turistic, cât și cultural”, a povestit Anna Szekely.
„Până acum am avut 35.000 de drumeți în primii doi ani, 80% români, dar în timp, cred că vom obține 250.000 pe an. Are un potențial uriaș. Îl vedem ca pe un cadou pentru oameni. Ceva care va permite satelor să-și dezvolte propriile afaceri”, a adăugat Szekely.
Întrebată de chestiunea urșilor, aceasta a precizat că „nimeni nu a avut o întâlnire nefericită”.
„A creat legături între oameni și a creat oportunități”
Andrew Eames și-a continuat drumul ajungând în Transilvania.
„Am făcut o drumeție de două zile începând din Saschiz, de asemenea listat UNESCO, de data aceasta pentru biserica fortificată, și terminând la Sighișoara, renumită pentru legăturile sale cu Vlad Dracul (…). Aceste sate erau complet diferite. Construite în piatră, uniformă, împodobită, cu porți mărețe și înflorituri decorative, dar tot cu cai și căruțe, coase și ciobani”, relatează el.
S-a oprit și în Şapartoc, „un sat de origine maghiară, mult mai împrăştiat şi mult mai degradat decât Saschiz”, unde s-a cazat la o pensiune la care se aflau alți patru drumeți, cu care a împărțit „o masă copioasă de friptură de porc cu smântână, spălată cu cantități de palincă de casă”.
„Asta a făcut Via Transilvanica. A creat legături între oameni și a creat oportunități de afaceri acolo unde înainte nu existaseră. Cu alte cuvinte, este o inițiativă remarcabilă de conservare a patrimoniului și care merită foarte mult acel premiu Europa Nostra.”