Un test de paternitate greșit mi-a schimbat viața

M-am căsătorit cu Giulia în urmă cu șapte ani, pe când amândoi împlini-serăm 31 de ani. Ne-am luat din dragoste. Ne iubeam sincer și, cu atât mai mult, nu aș fi crezut că lucrurile vor ajunge să ia o întorsătură atât de urâtă, astfel încât, după numai doi ani, căsnicia noastră să se ducă de râpă. Dar, din nefericire, așa a fost.

Atunci când i-am cerut socoteală, după ce aflasem că mă înșelase cu fostul ei iubit, Giulia a ridicat din umeri cu candoare.

— Nu știu cum s-a întâmplat, Bogdan, dar s-a întâmplat, și acum îmi pare tare rău! s-a scuzat ea cu naivitate, de parcă nu ar fi fost vina sa. Șerban m-a sunat pentru a mă anunța că a găsit niște fotografii de-ale mele, iar eu m-am dus la el să le iau. Acolo, m-a servit cu un cocktail de kiwi, apoi cu încă unul, și încă unul, după care s-a rupt filmul. Nu îmi mai amintesc decât că eram în mașina lui, în timp ce mă conducea spre casă…

— Bine, să zicem că prima dată a fost un accident, parșivul te-a îmbătat și a profitat de tine. Dar după aceea ai continuat să te vezi cu el, Giulia… De ce? am insistat. Nu te-ai gândit la mine, nu a contat că avem un copil împreună?

Mihăiță, puiul nostru mic și scump, pe care îl iubeam ca pe lumina ochilor, avea pe atunci doar un an, iar eu mă opusesem cu îndârjire ca el să rămână în grija socrilor, pentru ca soția mea să poată reîncepe serviciul la scurt timp după naștere. în cele din urmă însă, ieșise cum dorise ea.

Recomandări

Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare

— Ba m-am gândit la tine și la copil, Bogdan! mi-a răspuns ea cu seninătate. M-am gândit chiar foarte mult. Dar, de fiecare dată, Șerban îmi spunea că a găsit alte poze minunate de-ale mele, iar eu, ca proasta, mă duceam să le iau, promițându-mi că e ultima dată…

Cum spuneam, mă însurasem cu Giulia din dragoste, eram sigur că și ea mă iubise, așadar nu îmi puteam reveni din șoc. Eram bulversat, stupefiat, distrus. Aflasem din întâmplare că soția mea mă înșală, după ce un vecin îmi spusese că o zărise coborând dintr-o mașină străină, la două străzi distanță de casa noastră. O luasem la întrebări, sperând să aibă o explicație liniștitoare, însă, în loc de asta, ea îmi dezvăluise imediat faptul că avea o relație cu fostul ei iubit.

— De când durează? De cât timp mă înșeli, femeie ticăloasă?! am întrebat-o pe soția mea adulterină, într-un acces de furie.

În suflet mi se insinuase teama ca băiețelul nostru să nu fi fost cumva făcut cu jigodia care îmi îmbrobodise și îmi sedusese nevasta. Trebuia să mă asigur că e copilul meu, incertitudinea mă ucidea.

— Nu mai știu când a început totul, dar te asigur că Mihai e băiatul tău. Te iubesc, Bogdan, și nu ți-aș fi făcut o asemenea mârșăvie încât să concep copilul nostru cu alt bărbat…

Recomandări

Furtunile de tipul ciclonului Boris, noua „normalitate” pentru România. A doua „inundație a secolului” în Europa de Est | STUDIU

Ce tupeu avea femeia asta!

— Spui că mă iubești, Giulia? și atunci de ce te-ai culcat cu altul? Ce iubire mai e și asta, și ce încredere mai pot avea eu în tine după ce m-ai trădat ca o nemernică? Nu numai că divorțez, dar vreau să facem testul de paternitate.

Vreau să mă conving că e băiatul meu! și… m-am convins. Dar, din păcate, m-am convins că… Mihăiță nu era băiatul meu. Rezultatele testului de paternitate, efectuat la un institut renumit de profil tocmai în Anglia, au arătat că nevasta mea concepuse copilul cu alt bărbat. Nu eu eram tatăl lui. Cum procesul de divorț nu se încheiase încă, vă puteți închipui ce tămbălău a ieșit…

Cert este că Giulia, care între timp se mutase împreună cu amantul ei în apartamentul acestuia, atunci când i-am bătut obrazul, reproșându-i că nu doar m-a înșelat, ci că și-a bătut joc de mine în ultimul hal, a continuat să îl ia pe „Nu” în brațe și să susțină că băiatul era al meu.

— Bogdan, am făcut cea mai mare greșeală din viața mea atunci când te-am înșelat, însă îți jur că Mihai e copilul tău! Trebuie să mă crezi! m-a implorat ea, izbucnind în plâns.

— Nici gând, nu te cred, Giulia! Cum aș putea să te mai cred după ce mi-ai făcut? Chiar dacă, prin absurd, aș vrea să te cred, rezultatele testului de paternitate te contrazic, femeie perfidă! i-am strigat, mânios, insensibil la lacrimile ei. Dispari din fața mea, nu vreau să te mai văd niciodată, japiță ordinară!

Recomandări

Mossad, de la A la Z: victoriile și eșecurile răsunătoare semnate de cel mai renumit serviciu secret din lume

Cum însă viața este plină de surprize, aveam să o revăd pe fosta mea soție peste cinci ani, reîntâlnirea având loc în niște circumstanțe greu de imaginat.

Dar mai bine să nu anticipez, ci să vă spun ce s-a întâmplat până atunci. Ei bine, dacă Giulia s-a măritat cu fostul ei iubit, în ceea ce mă privește, după ce am suferit enorm în urma pierderii copilului, străbătând o perioadă în care m-am refugiat în băutură, am avut șansa să o întâlnesc pe Silvia. Aceasta, deși o femeie dintr-o bucată, simplă, fără aspirații înalte, m-a ajutat enorm, alături de ea reușind să îmi revin și să îmi refac viața. M-am căsătorit cu Silvia în urmă cu trei ani, la fix doi ani după ce mă despărțisem de prima soție, și pot spune că am dus o viață nu foarte fericită, dar măcar liniștită alături de ea.

De ce m-am exprimat astfel? Pentru că, din păcate, oricât m-am străduit, zi și noapte, nu am reușit să o las însărcinată pe Silvia mea. Lipsit de Mihăiță, dar rămas cu un avid instinct patern, e de înțeles cât de mult îmi doream să devin din nou tată. însă, după cum au arătat analizele pe care ea le-a efectuat, biata mea soție suferea de o afecțiune rară, nevindecabilă, care pur și simplu o împiedica să aibă copii. Mai concis, ea era – și este – o femeie stearpă.

încă o dată am suferit cumplit, la auzul cumplitei vești, iar gândurile mi-au fugit, cum de altfel îmi fugeau de zeci sau chiar sute de ori pe zi, la Mihăiță. știam ce mai face, cum crește și cam ce viață duce, căci eram informat de către mama lui, care între timp – deh, ironia sorții! – fusese înșelată de bărbatul ei și divorțase.

Giulia, care a continuat să susțină cu vehemență că băiatul e al meu, îmi trimitea în mod constant vești despre Mihai și fotografii cu el prin poșta electronică. și, de fiecare dată când îl vedeam, mă minunam de asemănarea fizică, tot mai evidentă, dintre mine și el. Cum însă testul de paternitate demonstrase că băiatul nu fusese conceput de mine, nu am îndrăznit să mă mai gândesc vreo clipă la faptul că poate, totuși, Mihai ar fi al meu. Asta, până în urmă cu câteva luni, când am primit un telefon din Anglia care m-a năucit. Am rămas paf!

Ce s-a întâmplat? Pe scurt, am fost informat, chiar de directorul renu-mitului institut englez, că se produsese o „eroare regretabilă”. Chipurile, din cauza unei defecțiuni în sistemul informatic, rezultatele testului fuseseră încurcate și transmise în mod eronat, ele atestând, 100% sigur, deci fără putință de tăgadă, că Mihai era băiatul meu. Eu eram tatăl său biologic! Totodată, am mai fost înștiințat că aceste rezultate urmau să îmi parvină cât de curând și prin poștă, ca și de faptul că, pentru cei 5 ani în care am trăit fără copilul meu, institutul avea să îmi plătească compensații morale în valoare de 50 de mii de euro.

Dar, chiar dacă era vorba de o sumă uriașă, credeți că la bani îmi stătea mie gândul atunci? Așadar, în ciuda faptului că fusese o soție adulterină, prima mea soție nu mințise totuși în privința copilului. Mihăiță chiar era băiatul meu, și astfel se explica asemănarea izbitoare fizică dintre noi. E de înțeles că în clipele acelea, de emoție, nu mai judecam limpede. Trebuia să mă liniștesc, și abia apoi, când voi fi fost în stare să gândesc limpede, să decid ce va urma. și așa am făcut.

Abia peste două-trei zile, când am simțit că am depășit șocul, am luat legătura cu fosta mea soție, invitând-o la o cafea. Deși surprinsă, ea a acceptat, discuția de atunci purtându-se într-o notă civilizată.

— Giulia, ascultă-mă cu atenție! am avertizat-o din start. Trebuie să îți spun ceva foarte important.

— Sunt numai ochi și urechi, Bogdan! a răspuns ea cu un calm aparent, deși o simțeam fierbând de nerăbdare. Trebuie să recunosc că m-ai făcut foarte curioasă păstrând misterul în legătură cu ceea ce vrei să vorbim.

— Atunci, hai să nu te mai fierb! Ei bine, am fost contactat de directorul institutului din Anglia, care mi-a explicat că s-a produs o greșeală. Astfel, con-form rezultatului testului de paternitate, Mihai este băiatul meu! Habar n-ai cât de fericit sunt, Giulia! și cât sunt de revoltat pe medicii ăia din Anglia! E drept, eu am insistat să facem analizele acolo, ca să fiu sigur că nu se face o greșeală sau că cine știe ce se mai ivește pe parcurs, vreo intervenție din partea ta sau a lui Șerban, dar uite că de ce mi-a fost frică n-am scăpat… Ce greșeală!

— Nu mai spune, Bogdan, deci Mihai e copilul tău! Ai văzut? a sărit ea entuziasmată de pe scaun, după care, spre uimirea mea, m-a îmbrățișat cu putere. Eu ți-am zis, dar tu nu m-ai crezut!

— Așa este, îmi pare rău… Conform spuselor britanicului, paternitatea era dovedită încă de prima dată, dar, din greșeală, la noi a ajuns rezultatul eronat.

— Bine, și acum, după ce știi că e copilul tău, ce ai de gând să faci?

— Bineînțeles că îmi voi asuma rolul de tată, mai ales că tu ai scăpat de maimuțoiul ăla care ne-a dat nouă căsnicia peste cap! Dar pentru asta trebuie să găsim o cale prin care să reintru în viața lui fără a-l bulversa. O să mai reflectez și te voi anunța ce soluție am găsit.

— Am înțeles, Bogdan. Oricum, chiar dacă sunt convinsă că te va șoca ceea ce îți spun acum, vreau să știi că eu te-am iubit întotdeauna, chiar și când am greșit față de tine. Iar dacă mă poți ierta și îți dorești să te întorci și să o luăm de la capăt, să formăm toți trei o familie frumoasă și unită, să știi că eu aș fi cea mai fericită femeie din lume și îți promit că nu vei regreta! Voi fi cea mai iubitoare și mai devotată soție și mamă! știu că acum ai o altă soție, dar eu te rog să reflectezi totuși la ce ți-am spus!

Năucitoare propunere! Nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva! De abia îmi revenisem din șocul cauzat de vestea englezului, și acum aveam parte de un alt șoc. Fosta mea soție, cea care îmi dăruise copilul mult visat, copil pe care îl crescuserăm împreună până împlinise un an, când ne despărțiserăm, îmi oferea posibilitatea de a forma din nou o familie. E drept că cei cinci ani în care nu fusesem lângă Mihai nu se mai puteau întoarce, însă, cu atât mai mult, mi-aș fi putut relua viața alături de el și de Giulia, încercând, pe cât posibil, să recuperez din timpul pierdut.

Am stat și am cugetat, dar n-am reușit să ajung la nicio concluzie. O parte din mine ar fi vrut să se întoarcă la Giulia și la copil, în vreme ce cealaltă ar fi preferat să rămână cu Silvia. Nu aveam însă cum să mă împart în două, ci trebuia să iau o decizie radicală, așa că, în disperare de cauză, am apelat la un preot care slujește la biserica din cartier. El m-a ascultat cu răbdare și, la final mi-a zis:

— Ascultă-mă, fiule, că tenvăț de bine! în momentul în care devenim părinți, viața noastră nu ne mai aparține, aparține copiilor noștri; de dragul lor, trebuie să renunțăm la noi înșine și să facem tot ce putem ca să le fie lor bine. Noi suntem cei care am hotărât să-i aducem pe lume, drept pentru care suntem datori în fața Domnului să le dăm tot ce avem și să îi creștem cum putem mai bine. înțelegi ce vreau să zic?

Am clătinat din cap că înțeleg. Părintele îmi sugera cât se putea de clar să mă întorc la familia mea. I-am mulțumit pentru învățătură și am părăsit biserica împăcat cu mine însumi și cu soarta. Auzeam îngerii cântând în cor și știam de ce cântau.

Am hotărât, așadar, să mă despart de Silvia, cu atât mai mult cu cât mă simțeam vinovat față de ea: niciodată nu o iubisem cu adevărat, așa cum mă iubise ea pe mine. Părăsind-o, abia că o eliberam din chingile unei iubiri neîmpărtășite și îi lăsam loc pentru o alta, curată, adevărată.

De câteva luni, de când sunt în preajma fiului meu, sunt un alt om. Unul mai bun, mai înțelept, mai tolerant. Nu numai eu îl învăț lucruri pe Mihai, dar mă mă învață și el pe mine. Ne înțelegem perfect noi doi, și cu Giulia mă înțeleg minunat. Ea este grijulie, delicată și devotată, adică este, în fine, femeia pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Una peste alta, pot spune că abia acum sunt cu adevărat fericit și împlinit.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News