Despre lavandă

Lavanda, a cărei denumire științifică este Lavandula angustifolia, face parte din familia mentei – Lamiaceae – și a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri. Lavanda este folosită pentru gătit, în medicina naturistă pentru diverse ceaiuri, uleiuri și tincturi, dar și în industria cosmetică pentru parfumuri, săpunuri și loțiuni de corp.

Există peste 40 de plante din familia mentei care sunt considerate a fi levănțică sau lavandă. Totuși, Lavandula angustifolia este varianta cea mai cunoscută, care definește cel mai bine planta de lavandă, prin parfumul și culoarea specifică.

Descoperă ce utilizări și beneficii are lavanda.

Lavanda este o plantă originară din zona Mediteranei și, tocmai din acest motiv, aceasta iubește soarele, căldura și solul uscat. În concluzie, cea mai bună perioadă pentru a planta lavanda este primăvara, în lunile aprilie-mai. În cazul în care vrei să cultivi lavanda toamna, acest lucru se poate face cu butași bine dezvoltați, care vor rezista pe timpul iernii.

Când înflorește lavanda

Lavanda înflorește de aproximativ 2-3 ori pe an, în perioada mai-septembrie, în funcție de climă, dar și soiul de lavandă. În România, lavanda înflorește de obicei în luna iunie. De la primele flori, care apar pe la începutul lunii iunie, înflorirea va continua până când va atinge maximul, adică timp de vreo patru săptămâni. Recoltarea și uscarea lavandei Este bine ca lavanda să fie recoltată atunci când mugurii s-au format pe plantă, dar florile încă nu s-au deschis. În acest fel, florile de lavandă nu se vor scutura în timpul recoltării. Este important să fie recolată dimineața, atunci când uleiurile sunt concentrate.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Câmpuri de lavandă în România

Câmpuri de lavandă din România
Câmpuri de lavandă din România

Nu trebuie să mergi până în Provence – Franța- pentru a te bucura de câmpuri colorate și parfumate de lavandă. E suficient să ieși din marile orașe și împrejurimi vei găsi întinse pajiști colorate în mov.

 Dacă mergi prea devreme nu vei găsi lavanda sau levănțica înflorită, vei admira lanuri întregi de tufe verzi. Iar dacă mergi prea târziu o vei găsi deja culeasă. În principiu tufele sunt înflorite frumos între 6 și 20 iunie. Însă depinde de la an la an, dacă vremea este rece atunci lavanda va înflori mai târziu, chiar și la începutul lui iulie.

Câmpuri de lavandă lângă București

În apropiere de București, există numeroase câmpuri de lavandă, majoritatea în județul Prahova.

Grădina de lavandă de la Țipărești

La aproximativ 80 de kilometri de Capitală se află Grădina de Lavandă, o întindere frumoasă și parfumată unde poși face fotogtafii de poveste și de unde poți achiziționa buchețele de lavandă, dar și produse fabricate din lavandă pe care să le folosești în rutina ta zilnică.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Lanvada Prahoveană – Păulești

Tot în județul Prahova, nu departe de București se află un alt câmp de lavandă – Lavanda Prahoveană., în localitatea Păulești. Locația este obicei deschisă în lunile de vară, mai cu seamă în iunie și iulie, când lavanda atinge apogeul înfloririi.

Bicicleta cu lavandă

În Siliștea Snagovului se află un mic câmp de lavandă – Bicicleta cu lavandă. Chiar dacă nu este o întindere mare, iubitorii de lavandă se pot bucura de parfumul acestor flori în sezon și pot face poze minunate.

Lanuri de lavandă în apropiere de București
Lanuri de lavandă în apropiere de București

Câmpuri de lavandă lângă Cluj

Lavanda Lola – Bonțida

Lavanda Lola a lua ființă pe un teren arendat de 5000 de metri pătrați, situat la 30 de kilometri de Cluj, în Bonțida.

Pe acest câmp de lavandă sunt peste 70 de soiuri de lavandă, printre care și câteva specii rezistente la frig.

Aer curat, arome relaxante și gazde primitoare, asta vei găsi la Lavanda Lola.

Grădina cu Lavandă – Cluj

Lavanda cultivată aici este din soiul Angustifolia Blue Scent. Acest soi este minunat atât în perioada de înflorire, cât și după uscare. Are o înflorire bogată, culoarea ei este un mov plăcut, iar tijele cresc în jur de 40 cm.

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani
Recomandări
Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Aici, vizitatorii își pot tăia propria levănțică, pot face picnic printre grădinile ornamentale sau pur și simplu se pot relaxa într-un cadru plăcut.

Câmpuri de lavandă lângă Sibiu

Și în Sibiu sunt lanuri de lavandă ce pot fi vizitate de către iubitorii acestei plante. Unul dintre ele se află în localitatea Mândra, iar câmpul poartă același nume.

Nu foarte departe de Sibiu, la Blaj este unul dintre cele mai întinse câmpuri de lavandă de la noi – Lavanda Blaj.

Câmpuri și lanuri de lavandă
Câmpuri și lanuri de lavandă

Câmpuri de lavandă în Constanța

În comuna Pecineaga, din Constanța, iubitorii de lavandă pot găsi câmpul Parfum de Lavandă. Aici, proprietarii organizează diverse evenimente și comercializeaă și produse pe baza de lavandă. Programul evenimentelor poate fi găsit pe site sau pe paginile de Facebook ale câmpurilor de lavandă dorite.

Câmpuri de lavandă în Neamț

Lavanda de Basm de lângă Piatra Neamț este o mică afacere cu și despre lavandă, de unde iubitorii acestei flori pot achiziționa diverse produse care au la baza îndrăgită plantă (pernuțe umplute cu lavanda, buchete, aranjamente, saculeti).

Festivalul Lavandei din Bărăgan

În fiecare an, la începutul lunii iulie, are loc Festivalul Lavandei din Bărăgan, în satul Bărăgaul din Brăila. Locația festivalului din weekend puteți să o vizitați și când nu sunt evenimente. Evenimentul este pe cea mai mare plantaţie de lavandă din ţară, care se întinde pe 25 de hectare.

Câmpuri de lavandă în Brașov

Câmpul de lavandă Alberta și lanul de lavandă Crizbav sunt doar două dintre loturile de lavandă ce pot fi admirate în Brașov în lunile în care levănțica îți atinge potențialul maxim de înflorire.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

andreea28s   •   23.01.2024, 08:54

foarte frumoase aceste lanuri, merita vizitate macar o data in viata

Daniel9090   •   06.01.2024, 11:29

Lavanda este folosită în produsele cosmetice pentru îngrijirea pielii și a părului, deoarece se crede că are proprietăți de curățare și calmare a pielii

Daniel9090   •   06.01.2024, 11:29

Uleiul de lavandă este recunoscut pentru proprietățile sale calmante și relaxante

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI