Regii Marii Uniri” care are loc la Muzeul Naţional de Artă al României. Evenimentul este deschis până pe 29 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

„Regina purta adesea piese ale costumelor naționale din diverse zone ale țării, și nu de puține ori o vom regăsi astfel în tablouri sau fotografii. Costumul este unicat și a făcut parte din garderoba personală a Reginei Maria. Este alcătuit dintr-o cămașă de tip «poncho», opreg cu franjuri din Banat decorat cu motive geometrice și cordon cu paftale din zona Vlașcăi (Muntenia) din argint filigranat si lână”, este descrierea costumului, pe care o fac organizatorii evenimentului de la Muzeul Național de Artă al României.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Militar Național, Muzeul Național al Țăranului Român, Casa Memorială „Costin Petrescu” și Biblioteca Academiei Române, iar intrarea gratuită. „Expoziția prilejuiește astfel reîntâlnirea cu figuri fondatoare ale României Mari și subliniază rolul picturii, al sculpturii și al artelor grafice la creionarea unei conștiințe naționale din care familia regală face parte integrantă”, mai spun organizatorii.

Pe lângă costumul național purtat de Regina Maria vizitatorii mai pot vedea o suită impresionantă de portrete, cele mai multe dintre ele oficiale, care aduc un omagiu Regelui Ferdinand și Reginei. Acestea au fost realizate în perioade diferite și sunt opera unor artiști autohtoni (Milița Pătrașcu, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Nicolae Vermont) sau străini (Philip de Laszlo, Alfred Schwartz, Albertine Ruprecht).

Regina Maria

Urmărește-ne pe Google News