Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Am 48 de ani și sunt sigură. Am avut câteva relații la viața mea, toate eșuate, din care am rămas cu sechele emoționale de care nu știu dacă voi mai reuși vreodată să mă vindec. Pe scurt, nu mai am încredere în bărbați, cu toate că tânjesc după unul… care nu știu dacă există în realitate, de fapt. De curând, unul dintre foștii mei iubiți, care este și el singur, a încercat să intre din nou în viața mea. Am avut câteva întâlniri, am fost la un film, chiar am rămas la el peste noapte o dată, dar nu am făcut nimic, doar am dormit îmbrățișați. Părea că mai dă o șansă relației noastre. Doar că, atunci când e vorba despre iubire, dintr-o dată devine de lemn. Nu vrea să vorbim despre iubire, nu face niciun gest tandru, este foarte ironic când îi vede pe alții că se iubesc. Nu știu ce să fac, ce crezi, are rost să o iau de la capăt cu el?

Adela răspunde:

Draga mea,

Dacă spui că ai mai avut o relație cu el, înseamnă că îl cunoști cât de cât. Știi la ce să te aștepți, nu te va surprinde în mod fundamental. Îndrăznesc să spun că motivele pentru care relația s-a rupt prima oară, se vor arăta, mai devreme sau mai târziu, și a doua oară. Pentru că sunteți aceiași oameni, și dacă ceea ce v-a despărțit au fost caracterele voastre profunde, acestea nu se schimbă odată cu vremea. Dacă el era închis și ironic la adresa iubirii acum zece ani, între timp probabil că a devenit și mai amar. N-are rost să speri că vei găsi în el altceva decât ceea ce știi foarte bine că este. Te înțeleg că ești singură, că îți dorești foarte mult pe cineva lângă tine, dar ce rost are să repeți suferințele prin care deja ai trecut? Dacă observi că este tot la fel cum îl știai – ba chiar mai rău! – atunci mai bine lasă-l în plata Domnului. Cât despre neîncrederea în bărbați, poate că ăsta e motivul pentru care l-ai atras pe acest bărbat, care îți confirmă așteptările. Dacă totuși nu ai renunțat la speranța că vei fi și tu împlinită în iubire într-o zi, încearcă să-ți construiești o atitudine deschisă, pozitivă față de bărbați. Fă-ți – dacă vrei – un portret robot al bărbatului ideal, așa cum ți-l dorești tu. Pregătește-te pentru el, devino genul de femeie la care el ar vibra. Dacă vei intra într-o stare de așteptare pozitivă, e posibil să-ți apară în cale și altfel de oameni decât cei care ți-au rupt inima în trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News