Momentul este trăit sub forma unor “dezbateri” interioare cărora Luna Nouă în Taur din 5 mai (1.44, ora de vară a României sau 4 mai, ora 22:04, Timp Universal) le va da o greutate, o importanță și o semnificație aparte din cauza dificultăților perpetuate din trecut și care trebuie identificate și eliminate.
La toate acestea își va aduce contribuția, până pe 21 mai, și planeta Mercur, care va intra pe 6 mai, la rândul ei, în zodia Taurului, permițându-le nativilor să intre în posesia informațiilor necesare stabilirii unor conexiuni mentale pentru a înțelege corect lecția trecutului și a se lămuri cu privire la un proiect, ca premisă de viitor.
Între 6 mai, după ora 6.40, și 8 mai, la prânz, confruntarea dintre Marte și Jupiter, pe direcția Gemeni/Săgetător, va atinge apogeul, ridicând la cote de mare intensitate schimburile de opinii și confruntările de interese între Gemeni și partenerii lor de viață, de afaceri, de proiect, dușmanii, competitorii și părțile cu care se află în proces/litigiu.
Nu este o perioadă care să le permită Gemenilor să aplaneze conflictele mai vechi, să restabilească ordinea și încrederea și nici să ajungă la vreo rezoluție cu privire la un acord, un contract, un proiect de colaborare.
Între 8 mai, după ora 12.07, și după-amiaza zilei de 10 mai, restricții materiale, reevaluare financiară, renunțări la unele inițiative considerate prea costisitoare pentru actuala lor disponibilitate bănească ori ca precauție în fața unui viitor nesigur. Din 10 mai, după ora 16.14, fel de a se exprima autoritar.