Tendința a fost instaurată odată cu intrarea planetei Uranus în casa a III-a a comunicării, a problemelor școlare, pedagogice ori de formare pentru muncă și viață și este intensificată de tranzitul Soarelui prin acest sector în care, în aceste două zile și jumătate, se va afla și Luna, care, pe 5 mai, va introduce un accent special, din postura de Lună Nouă, devenind, astfel, un aliat puternic pentru toți nativii, indiferent de vârstă, care trebuie să învețe.

În avantajul acestora va veni și Mercur, care, din 6 mai, își va începe tranzitul în același sector și le va da posibilitatea, până pe 2 mai, să afle lucruri interesante, să-și fixeze cunoștințele, să gândească profund ori să aibă dialoguri cu oameni serioși, responsabili, care ar putea exercita asupra lor o influență favorabilă (model, profesor, mentor).

Între 6 mai, după ora 6.40, și 8 mai, la prânz, discuții pe teme locative, comunicare cam “zbuciumată” cu unul sau mai mulți membri de familie, despărțiți de nativi prin viziuni diferite despre lume sau prin interese divergente. Conflict posibil între imaginea publică și viața de familie sau statutul patrimonial (comentarii, critici, cercetări, etc.).

Între 8 mai, după ora 12.07, și după-amiaza zilei de 10 mai, detașare de problemele celor apropiați. Cunoscuții și prietenii nu vor juca un rol important, în această perioadă, în viața nativilor. Informații care au menirea să-i avertizeze la timp pe cei născuți în Pești de riscurile pe care le presupune continuarea unei prietenii cu persoane nedemne, suspecte ori chiar vinovate. Din 10 mai, după ora 16.14, posibil succes la locul de muncă sau afirmare meritorie.

Urmărește-ne pe Google News