Între 1 mai, după ora 13:24, și 3 mai, agitație mentală, poate chiar surescitare. Motivele pot fi diferite. Cumul de factori care pun mintea nativilor la încercare: oboseală, stres, gânduri, evenimente, efort fizic, solicitare nervoasă. Posibile dureri de cap și agitație interioară. Un calmant blând ar prinde bine. Pe 1 mai, Saturn va intra în mișcare aparent retrogradă și va atenua elanul nativilor în privința unor planuri și proiecte profesionale. De acum până pe 19 septembrie, cât va ține această retrogradare, aceste persoane se vor îndoi cu privire la deciziile lor anterioare, referitoare la studii, carieră, drum în viață. La rândul lui, Pluton, intrat și el în mișcare aparent retrogradă din 25 aprilie, îl va seconda sau chiar îl va potența pe Saturn în acest demers, împingându-i pe Tauri să renunțe la acele atașamente față de oameni, ideile și instituțiile de care și-au legat speranțele și care își arată laturile șubrede, inutile sau riscante. Pe 3 mai, Luna Neagră va intra în zodia Peștilor și va influența în chip neplăcut, până pe 27 ianuarie 2020, relațiile de prietenie și asocierile bazate pe simpatie, activitățile desfășurate pe baza gândurilor și plăcerilor comune. Disfuncții în plan financiar prin relația complicată cu instituțiile de resort, prevederile legale sau contextul juridic.

Citește și previziunile Uraniei pentru restul zodiilor

 
 

Urmărește-ne pe Google News