În plus, în seara zilei de 6 mai, Mercur, care va intra în sectorul casei I, a personalității, în care va rămâne până pe 21 mai a.c., le va înlesni dialogurile lămuritoare, dar, mai ales, analizele menite să consolideze în sufletul sau în conștiința lor dorințele, proiectele, intențiile și demersurile necesare evoluției personale.
Între 6 mai, după ora 6.40, și 8 mai, la prânz, dialoguri și gesturi utile, menite să rezolve chestiunile financiare și, mai ales, disputele cu instituțiile statului (chestiuni fiscale, administrative, juridice). Posibile tensiuni între nativi și cei cu care “se luptă” în cazul unor partaje sau succesiuni pe fondul unor chestiuni de principiu sau de legalitate care sunt invocate drept argumente în apărarea sau în demolarea unei revendicări.
Nu sunt indicate exagerările, încălcarea principiilor morale, familiale sau de drept ori “artificiile” procedurale. De la sfârșitul săptămânii, aceste conflicte se pot atenua. Între 8 mai, după ora 12.07, și după-amiaza zilei de 10 mai, nativii vor renunța cu greu la unele dintre convingerile lor, chiar dacă presiunea exercitată asupra lor de evenimente sau de mediul în care își desfășoară activitatea este mare. Din 10 mai, după ora 16.14, intervenții autoritare în casă și în familie.