Între 15 octombrie, după ora 14:19, și 17 octombrie seara, discuții, consultări, negocieri, sfaturi cu privire la un proiect. În prim-planul atenției lor vor sta premizele materiale, cele organizatorice și mai puțin cele conceptuale ori care țin de „impresie”. Între 17 octombrie, după ora 20:35, și zorii zilei de 20 octombrie, Luna va tranzita casa a VIII-a a beneficiilor materiale (despre care am vorbit când a fost vorba de tranzitul planetei Venus); acum, Soarele și Micul Benefic vor primi influxurile Lunii, în ipostaza de Lună Nouă (care se va produce în seara zilei de 19 octombrie) și va dezvolta situații memorabile cu impact asupra stării lor financiare sau materiale. În seara zilei de 17 octombrie, Mercur va intra în zodia Scorpionului, respectiv în casa a IX-a gândurilor înalte, și va rafina procesele mentale ale acestor nativi, dându-le o intuiție puternică, subtilitate, rafinament al percepțiilor și forță telepatică. Pe 20 octombrie, după ora 04:41, Luna va intra, la rândul ei, în tranzit prin acest sector amplificând și îmbogățind cu o latură afectivă, emoțională, mecanismele de analiză și sinteză a faptelor de viață. La rândul lui, Jupiter, al doilea Guvernator al Peștilor, o dată intrat în Scorpion, pe 10 octombrie, a și început să creeze premizele unei transformări înțelese ca metamorfoză, ceea ce, pentru nativii evoluați, va fi o adevărată mană cerească existențială. O atenție specială trebuie acordată răstimpului 19 – 20 octombrie, în care este posibil să se producă o răsturnare de statut material, fundamental pozitivă dar complicată și greu de înțeles, de acceptat sau de gestionat.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News