Descoperă lucruri interesante și curiozități despre ursul brun:
Cuprins:
Cum arată ursul brun
Ursul brun, specie a cărei denumire științifică este Ursus arctos, este un animal foarte puternic ce aparține familiei Urside.
Ursul brun are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime de până la 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa și degetele.
Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri. În funcție de anotimp şi vârstă, blana ursului variază de la cafeniu-curat, cafeniu-galben sau cafeniu roşcat, până aproape la negru. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya. Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.
De regulă, urșii se împerechează cu mai mai mulți parteneri. Potrivit edu-wildlife.eu, puii rămân timp de 2 ani până la 4 ani alături de mamă, iar o nouă împerechere are loc abia după plecarea acestora. Puii se nasc în perioada de hibernare și sunt foarte mici la naștere -200-700 g. Beau laptele foarte nutritiv de la mamă și cresc foarte repede. Primăvara când își părăsesc bârlogul, arată deja ca niște ursuleți.
Când vine iarna, urșii se retrag într-un bârlog pentru a hiberna. Bârlogul este săpat în cavități naturale, de exemplu sub stânci sau direct în pământ. Hibernarea reprezintă o adaptare la deficitul de hrană din anotimpul rece. Activitatea inimii și a plămânilor se reduce, temperatura corpului scade, iar ursul depinde direct de stratul de grăsime pe care l-a acumulat la finalul toamnei.
Ce mănâncă ursul brun
După felul hranei sale, ursul este un animal omnivor. Este un mare amator de jir sau ghindă, pentru care face uneori deplasări destul de lungi. Mănâncă cu plăcere ciupercile, perele, merele pădurețe, fară a mai vorbi de pagubele pe care le face în livezile cu arbori fructiferi, spre marea spaimă a localnicilor.
Urșii bruni europeni se hrănesc preponderent cu plante și leșuri primăvara și cu fructe, nuci, miere și insecte toamna. Spre deosebire de urșii din America de Nord, cei europeni vânează și pescuiesc foarte rar. În perioada de hibernare, nu consumă nici apă și nici hrană.
Unde trăiește ursul brun
În Europa, exceptând Rusia, există aproximativ 14.000 de urși bruni în zece țări.Ursul brun este răspândit într-o mare măsură și în America de Nord , cât și în Rusia, unde există cea mai mare populație (120.000). Alte subspcii se găsesc în China, Mongolia, Transcaucazia și Iran.
Cea mai numeroasă populație din Europa este atestată în România – 6.000-6.300 de urși bruni, conform datelor din 2014. Îl întâlnim în țara noastră în partea de nord, în Munții Rodnei și Maramureșului, și de la 1000 m în sus, cu un regim de hrană mai mult carnivor și îl mai întâlnim la înălțimi mai mici de 1000 m. Deşi este o specie protejată prin lege, în România, se vânează annual peste 400 de urşi.
Cu toate că urșii mai degrabă evită oamenii, prezența permanentă a resturilor de alimente în apropierea așezărilor omenești sau a campingurilor devine o sursă de hrană pentru urșii bruni, astfel încât aceștia se obișnuiesc cu oamenii ca sursă de hrană. În Europa, numeroase întâlniri cu urși au loc în zone turistice sau în așezările montane, unde resturile de alimente nu se adună sau nu se încuie.
- Descoperă lucruri interesante și despre alte animale sălbatice din România
Curiozități despre ursul brun
- În ciuda aspectului său greoi, ursul are o viteză de reacție surprinzătoare, atingând și 50 de km pe oră. Corpul său mare și musculos îi dă posibilitatea să parcurgă zeci de kilometri pe zi la nevoie. Cu labele sale masive, ursul își poate săpa bârlogul în pământul tare sau înghetat sau poate doborî dintr-o lovitură mamifere mari.
- Ursul atinge maturitatea sexuală la patru ani, iar gestaţia femeilor este de 7-8 luni. Se spune că o ursoaică poate naşte de la unul până la doi sau chiar trei pui odată. Contrar dimensiunilor ursului, la naştere puii sunt foarte mici. Se nasc orbi, iar văzul li se dezoltă ulterior. Spre deosebire de alte specii, urşii au mare grijă de puii lor, iar aceştia stau lângă mamelor până la doi ani.
- În timpul iernii, urşii nu hibernează cu adevărat, ci stau într-o stare de somnolenţă profundă din care pot ieşi cu uşurinţă în cazul vreunui pericol, de exemplu.
- Ca orice animal sălbatic, urşii bruni evită prezenţa omului. Animalele sunt predispuse să atace dacă sunt rănite sau dacă este vorba de o ursoaică cu pui. De altfel, ursoaicele cu pui au cel mai agresiv comportament
- Președintele american Theodore Roosevelt a avut ca animal de companie un urs, în timp ce era în funcție. De fapt, de aici vine denumirea de „Teddy Bear” pentru ursulețul de pluș.
- Ursul brun este animalul național al Finlandei.
- Ursul brun este prezent în folclor din cele mai vechi timpuri, amintit de Mircea Eliade ca totem al unora dintre călugării luptători daci, ursul a devenit o figură legendară, privită cu teamă și admirată, totodată.
Daniel9090 • 27.01.2024, 12:12
Ursul brun este adesea admirat pentru aspectul său impresionant și pentru comportamentul său natural
Daniel9090 • 27.01.2024, 12:11
Ursul brun joacă un rol vital în menținerea echilibrului ecologic în habitatele sale naturale
Daniel9090 • 27.01.2024, 12:11
se găsește în diverse părți ale lumii, inclusiv în Europa, Asia, America de Nord și alte regiuni