Cuprins:
Banalele urzici sunt folosite de sute de ani ca plante medicinale, dar și în rețete culinare pline de savoare. Preparatele cu urzici se fac primăvara, din planta proaspătă, pentru a te bucura de gustul savuros al rețetei.
Urzici- proprietăți și beneficii
Despre urzici se spune în popor că ”schimbă sângele” și asta tocmai datorită aportului de vitamine și minerale pe care îl aduc organismului. Urzicile sunt o sursă excelentă de proteine, fier sau minerale. Este o plantă bogată și în siliciu, magneziu şi potasiu. Conţine un număr mare de aminoacizi, este bogată în vitaminele B2, K şi C şi betacaroten. Este indicată pentru detoxificare şi pentru regenerarea organismului.
Ajută în lupta împotriva anemiei. Datorită conţinutul crescut de fier şi magneziu, urzicile pot fi terapie naturală excelentă şi ieftină pentru anemie. Planta are nu doar proprietăţi antianemice, ci şi hemostatice şi remineralizante.
Întărirea sistemului imunitar. Consumul de urzici ajută la întărirea sistemului imunitar, având un conținut ridicat de Vitamina C.
Consumul de urzici poate fi un adjuvant natural pentru scăderea nivelului de zahăr din sânge, datorită compușilor din compoziție, care pot imita efectele insulinei.
Extractul de urzică poate ajuta în caz de alergii sezoniere. Planta poate fi un remediu natural pentru inhibarea inflamațiilor.
Remediu pentru mătreață și căderea părului. Urzicile sunt recomandate ca tratament natural împotriva mătreţii şi căderii părului. Se pun într-o oală de 3 litri aproximativ un kilogram de urzici şi se fierb. Amestecul obținut se folosește pentru a clăti părul după spălare.
Valori nutriționale pentru 100 de grame de urzici
- Calorii – 42;
- Proteine – 2,71 mg;
- Fibre – 6,9 g;
- Acid folic – 14 mcg;
- Vitamina A – 2.011 IU;
- Vitamina B – 0,103 mg;
- Vitamina K – 498,6 mcg;
- Calciu – 481 mg;
- Fier – 1,64 mg;
- Magneziu – 57 mg;
- Fosfor – 71 mg;
- Zinc – 0,34 mg;
- Potasiu – 334 mg.
Cum și când se culeg urzicile
Deși urzici se găsesc o lungă perioadă de timp, bune de consum sunt doar primăvara, când sunt crude și fragede. Este foarte important ca atunci când culegem urzici să alegem o zonă lipsită de poluare. Asta dacă nu avem urzici în propria grădină. Urzicile sălbatice se găsesc în general pe lângă râuri și lacuri și în pădure.
Se consumă numai partea cea mai fragedă a plantei, astfel încât trebuie alese numai frunzele cele mai tinere atunci când culegem urzici.
- Descoperă 10 cele mai apreciate verdețuri de primăvară
Cum se spală urzicile
Ca și în cazul altor legume și verdețuri și urzicile trebuie să fie foarte bine spălate înainte de consum. Deși sunt persoane care preferă să spele urzicile fără niciun fel de protecție, acestea sunt totuși renumite pentru usturimea pe care o provoacă pielii. Așadar, pentru a evita senzația neplăcută dată de contacul urzicilor cu pielea, puteți folosi mănuși atunci când le spălați.
Se curăţă urzicile cu mare atenţie să nu se strecoare şi codiţe printre ele şi se spală bine în mai multe ape până ce ultima apă rămâne limpede.
Rețete cu urzici
Există numeroase modalități de a ne bucura de multitudinea de vitamine și minerale pe care urzicile le conțin. Iată 10 rețete cu urzici pe care merită să le încerci:
Mâncare de urzici scăzute
Ingrediente
- 500-600 de grame de urzici;
- o lingură făină;
- 3 căței usturoi;
- o ceapă mare.
Mod de preparare
Urzicile spălate bine opărește-le într-un vas cu apă care a dat în clocot cu sare. Lasă urzicile la fiert pentru cinci minute. Toacă bine ceapa și cățeii de usturoi în timpul ăsta. Când au fiert urzicile, scurge-le de apă și toacă-le mărunt
Păstrează o cană din apa în care au fiert. Într-o tigaie, călește ceapa în ulei până devine translucidă. Adaugă urzicile tocate, lingura de făină și usturoiul tocat. Adaugă sare după gust și cana de apă în care au fiert urzicile. Amestecă în continuu, pentru a nu se prinde mâncarea cratiță.
Mâncarea de urzici este gata când compoziția se îngroașă.
Ciorbă de urzici
Ciorba de urzici se numără printre cele mai simple și rapide rețete cu urzici și este foarte gustoasă.
Ingrediente
- 1 kg urzici;
- 500 ml bulion;
- o ceapă mare;
- un morcov mare;
- ouă fierte tăiate felii (opțional);
- o legătură pătrunjel;
- borș după gust.
Mod de preparare
Opărește urzicile într-un vas cu apă și sare care a dat în clocot. Lasă-le la fiert pentru 15 minute. Când au fiert, folosește o strecurătoare pentru a le scurge de apă.
Toacă ceapa, morcovul și urzicile. Într-un vas mare, toarnă apa pe care ai scurs-o de la urzici. Adaugă ceapa, morcovul și urzicile și pune-le fiert. După 15 minute, adaugă și bulionul și amestecă bine. Lasă să fiarbă în continuare încă 15 minute. Adaugă borșul fiert înainte. Aproape de final, toacă pătrunjelul și adaugă-l în ciorbă. După ce o pui în farfurie, poți adăuga câteva felii de ou fiert tare.
Mâncare de urzici cu usturoi
Combinația de urzici cu usturoi face ca acesta să fie una dintre cele mai îndrăgite rețete cu urzici.
Ingrediente
- 700-800 de grame urzici;
- o ceapă;
- 5 căței de usturoi;
- două linguri făină;
- 500 ml apă în care au fiert urzicile;
- 3 linguri ulei;
- sare și piper.
Mod de preparare
Urzicile bine spălate se lasă să dea în clocot de două-trei ori, se scurg de apă și se toacă mărunt. Se toacă ceapa, se curăță și se zdrobește usturoiul, apoi se călesc împreună câteva minute la foc mediu. Când încep să se înmoaie, se dă focul mic, se adăugă făina și se amestecă bine.
Se toarnă apa în care au fiert urzicile și se amestecă din nou. Se mai lasă câteva minute la foc mediu, până începe să fiarbă și se adaugă urzicile. Se punee sare și piper și se mai lasă mâncarea de urzici cu usturoi la foc mediu pentru aproximativ 10 minute.
Urzici cu orez
Ingrediente
- 400 g de urzici;
- 150 g de orez;
- o legătură de ceapă verde;
- 2 căței de usturoi;
- două-trei lingurițe de ulei;
- 3-4 linguri de pastă de roșii;
- sare și piper;
- pătrunjel verde.
Mod de preparare
Urzicile bine spălate se opăresc în apă cu puțină sare, pentreu 3-4 minute, apoi se lasă la scurs. Se toacă ceapa rondele și se călește ușor în puțin ulei. Se adaugă și un cățel de usturoi tocat mărunt, apoi se adaugă orezul și se amestecă.
Se completează cu apă fierbinte în proporție de 3 la 1 față de orez și se lasă la fiert. Într-un alt vas, se călesc urzicile într-o lingură de ulei cu un cățel de usturoi, apoi se adaugă pasta de roșii și se lasă câteva minute.Când orezul este fiert se amestecă cu urzicile și pasta de roșii și se mai lasă pe foc 1-2 minute. La final, când mâncarea de urzici cu orez este gata, se adaugă pătrunjel.
Omletă cu urzici
Ingrediente
- 5 ouă;
- două mâini de urzici bine spălate;
- o linguriță de ulei;
- cașcaval ras sau telemea după gust.
Mod de preparare
Se toacă urzicile bine spălate. Într-un bol se amestecă bine ouăle cu cașcavalul ras sau telemeaua. Peste ouă se adaugă urzicile și se pun într-o tigaie încinsă bine și unsă cu puțin ulei. Se lasă câte două minute pe fiecare parte. Omleta cu urzici se poate servi cu roșii proaspete alături.
Piure de urzici cu usturoi
Ingrediente
- 800 de grame de urzici;
- 500 de mililitri de lapte;
- 50 de grame de făină;
- 50 de grame de unt;
- 3-4 cătei de usturoi;
- două linguri de smântână;
- sare.
Mod de preparare
Adaugă 50 de mililitri de lapte peste urzicile opărite și pasează-le cu un blender. Topește untul într-o cratiță, apoi adaugă făină și puțină sare și amestecă până se omogenizează. Adaugă treptat laptele în cratiță, amestecând bine până obții un sos.
Lasă la fiert patru-cinci minute, la foc mic, și amestecă bine că să nu se prindă de vas. Adaugă urzicile și lasă compoziția pe foc încă două minute.
La final, după ce oprești focul, adaugă usturoiul zdrobit și smântâna.
Urzici cu hrean
Ingrediente
- 700 de grame de urzici;
- 3 cepe verzi sau 1 ceapă mare uscată;
- două linguri de ulei;
- 4 căței de usturoi;
- două linguri de mălai;
- o rădăcină de hrean;
- sare.
Mod de preparare
Urzicile bine spălate se pun la opărit câteva minute. Se taie ceapa cubulețe și se pune înt-o cratiță, cu uleiul, pe foc. Se adaugă puțină apa și se lasă până se înmoaie. Se adaugă făină dizolvată în puțină apă în care au fiert urzicile, să fie ca o smântâna fluidă. Se amestecă energic, să nu facă cocoloașe. Se adaugă urzicile tocate. Se amestecă totul și dacă este nevoie, se mai subțiază cu apa în care au fiert urzicile.
După ce dă în clocot se potrivește gustul de sare. După ce se stinge focul, se adaugă usturoiul pisat fîn și hranul dat prin răzătoarea mică și se dă deoparte .
Mâncare de urzici de post cu mămăligă
Ingrediente
- un kilogram de urzici;
- o ceapă mare;
- 5-6 căței de usturoi;
- două linguri făină;
- 500 ml apă în care au fiert urzicile;
- două linguri ulei;
- sare și piper;
- 300 de grame de mălai, sare și apă pentru mămăligă.
Mod de preparare
Urzicile se lasă la opărit câteva minute, se scurg de apă și se toacă mărunt. Se toacă ceapa, se curăță și se zdrobește usturoiul, apoi se călesc împreună câteva minute la foc mediu. Când încep să se înmoaie, se dă focul mic, se adăugă făina și se amestecă bine.
Se toarnă apa în care au fiert urzicile și se amestecă din nou. Se mai lasă câteva minute la foc mediu, până începe să fiarbă și se adaugă urzicile. Se punee sare și piper și se mai lasă mâncarea de urzici cu usturoi la foc mediu pentru aproximativ 10 minute. În acest timp, se face mămăliga. Se servesc calde.
Supă cremă de urzici
Supa-cremă de urzici este una dintre cele mai simple rețete cu urzici. Se face rapid și este plină de nutrienți importanți.
Ingrediente
- 1 kg urzici;
- sare;
- două-trei lingurite făină;
- 100 g unt;
- una-două legături usturoi verde;
- 200 g smântână.
Mod de preparare
Urzicile se opăresc în apă cu sare timp de aproximativ 40 de minute, astfel încât să nu înţepe atunci când se vor servi. Se scot cu spumiera într-o sită, iar zeama nu se aruncă, ci se păstrează pentru preparare în continuare. Se curăţă şi se spală usturoiul, apoi se taie mărunt şi se amestecă cu urzicile fierte. Untul se pune să se topească într-o crăticioară, se adaugă făina cernută şi se stinge cu zeama de urzici. Se pasează urzicile cu blenderul, se amestecă cu ciulamaua din unt şi făină şi se mai lasă să dea în câteva clocote. Urzicile se ornează cu smântână şi se servesc cu mămăliguţă caldă şi ouă ochiuri sau în funcţie de preferinţe.
Pilaf cu urzici la cuptor
Ingrediente
- 600 ml apă sau zeama în care au fiert urzicile;
- 200 gr orez;
- 200 gr urzici fierte;
- 100 ml ulei;
- O ceapă; un morcov;
- Sare, piper.
Mod de preparare
Taie ceapa și morcovul mărunt. Le poți da pe răzătoare. Toacă urzicile și pune-le în apă, cât să le acopere, 500-600 ml, până fierb urzicile. Când s-au înmuiat, scoate-le din apă și lasă-le la scurs, după care toacă-le mai mici.
Pune într-o tigaie uleiul, adaugă ceapa la călit, iar după aproximativ un minut adaugă și morcovul. Amestecă bine și mai lasă pe foc pentru un minut, după care adaugă urzicile fierte și 100 ml de apă sau zeamă în care au fiert urizicile. Lasă-le la foc mic, să se gătească timp de 5 minute, după care adaugă și orezul și mai lasă pe foc încă 5 minute.
Într-un vas termorezistent pune orezul cu urizici și dă vasul în cuptorul încins, la 200 de grade, pentru aproximativ 20 de minute. În acest timp orezul se va găti.
Când scoți pilaful de urzici din cuptor, poți presăra deasupra puțin parmezan și poți consuma.
Plăcintă cu urzici și brânză de vaci
Ingrediente pentru aluat
- 200 g făină;
- 150 g unt;
- praf sare; 1-2 linguri smântână .
Ingrediente pentru umplutură
- 500 g urzici;
- 3 ouă;
- 200 gr brânză de vaci;
- 1-2 linguri pesmet, sare;
- 1 ou pentru uns.
Mod de preparare
Se pun într-un bol făina cernută, untul tăiat cubuleţe, smântâna, sarea şi se amestecă bine până se obţine o cocă uşor de modelat. Se împachetează în folie de plastic şi se lasă la rece. Între timp, se spală urzicile și se fierb în apă cu puţină sare, timp de câteva minute, după care se lasă să se scurgă.
După ce s-a scurs, urzicile se pasează cu blenderul şi se amestecă cu brânza, ouăle bătute spumă şi pesmetul, până se obţine o pastă destul de consistentă.
Se pregăteşte o formă de plăcintă, se scoate aluatul din frigider, mai mare şi una mai mică) şi se întinde pe planşetă. Prima foaie se aşază în tavă, se întinde umplutura cu urzici și brânză, iar cealaltă foaie se taie fâşii şi se aşază pe deasupra. Se ung cu ou bătut şi se bagă la cuptor. Plăcintă cu urzici se servește caldă.
Ceai de urzici
Ceaiul de urzici este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii încă din cele mai vechi timpuri. Ceaiul de urzică se utilizează pentru calităţile sale digestive, expectorante, antiparazitare şi detofixiante.
Ceaiul de urzici este foarte simplu de preparat: peste două linguri de frunze de urzici se toarnă 250-300 ml apă clocotită şi se lasă la infuzat 5-10 minute. Se poate îndulci cu miere sau se consumă ca atare. Se pot folosi și frunze de urzici uscate.
Sursă foto: 123rf.com
Sursă info: healthline.com
Citește și: Ce sunt ouăle poşate şi cum se prepară
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
GHEORGHE31 • 17.04.2024, 21:43
Foarte bune sunt se consuma si in timpul postului, cam scumpe kg dar de pofta sunt bune.