Acesta a recunoscut că la Institutul Fundeni există o listă de donatori vii tipizați care „se înțeleg” cu primitorii și că 88% din transplanturile realizate acolo ar fi de la donatori vii.

Deputatul Ungureanu a explicat pentru Vocea.biz ce înseamnă „donator tipizat” și despre ce bănuiește că ar fi vorba la Fundeni. „Profesorul Lucan vorbește despre o practică foarte cunoscută în lumea transplantului și anume: din cauza faptului că în România, cei care au ținut captiv acest domeniu, mă refer la dumnezeii medicali, nu au dezvoltat în fiecare oraș important centre medicale în care poate fi întreținut donatorul în moarte cerebrală și centre de transplant funcționale, atunci bolnavii care au nevoie de un organ au apelat la piața neagră și au fost dispuși să plătească sume importante de bani pentru a cumpăra un rinichi sau o jumătate de lob de ficat de la români foarte săraci. Pe această „piață” au intrat și persoane cu cetățenie străină. Aceste persoane se adresau centrelor de transplant și acolo, într-o rețea foarte bine organizată, medici și asistente îi direcționau către listele populate de români nevoiași dispuși să le vândă un organ. Medicii cunoșteau această practică și contra unei sume de bani erau dispuși să închidă ochii.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a confirmat – pentru sursa citată –  că există o astfel de piață neagră a transplantului de organe, iar ceea ce se vede public în momentul de față este doar „vârful icebergului”, fiindcă oricine îndrăznește să vorbească despre asta în public este linșat.

În mandatul său, fostul ministru a trimis la autoritățile competente un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în urma scandalului mediatic privind problema transplantului de plămâni din România, care nu se poate face încă din lipsa de infrastructură adecvată și personal medical.

Și mai trist e faptul că, în timp ce oamenii mari se ceartă, unii copii au mare nevoie de ajutor! Diagnosticată cu leucemie la doar 7 ani, o fetiță din București are nevoie de ajutorul nostru. Maria luptă pentru viața ei!

Diagnosticată cu leucemie la doar 7 ani, o fetiță din București este nevoită să lupte din răsputeri pentru viața ei. La începutul lunii februarie, Maria Sophie a aflat că suferă de cea mai gravă formă de leucemie, boală care i-a ”mâncat” deja 80 % din măduva osoasă.  Singura șansă a copilei este transpantul medular, însă analizele au arătat că nici unul dintre părinți nu este compatibil cu aceasta.

Cine dorește să-i ajute pe părinții greu încercați și să contribuie la însănătoșirea Mariei, o pot face donând orice sumă în conturile:

  • RO26INGB0000999900155546 – cont în lei deschis la ING BANK – pe numele mamei, Mihu Elisabeta
  • RO42INGB0000999906721673 – cont în euro deschis la ING – pe numele mamei, Elisabeta Mihu

 
 

Urmărește-ne pe Google News