Cum îl consumi

Se poate consuma ca atare, în mâncare, sau poate fi preparat ca mujdei. În ultima formă, are avantajul că uleiul pe care îl conţine protejează mucoasele gastrice de acţiunea iritativă pentru unii și elimină, până a doua zi, mirosul neplăcut. Dacă, totuși, mirosul persistă, se pot lua una – două tablete de cărbune medicinal. Te mai poţi clăti cu apă de gură și folosi o pastă de dinţi cu mentol. Există și capsule cu extract de usturoi, prin care poţi evita această problemă. Acestea sunt, cu precădere, indicate în hipertensiune și pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
O altă metodă de administrare a usturoiului, fără a avea neajunsul mirosului neplăcut, este următoarea: se curăţă un căţel de usturoi și se taie foarte mărunt. Se înghite cu o cantitate suficientă de apă.

Aplicaţii externe și clisme

Usturoiul este recomandat în plăgi infectate, ulceraţii, afte, candidoză bucală, în combaterea bătăturilor și a negilor, prin aplicaţii locale, timp de cel puţin o săptămână. Se freacă zona afectată cu un căţel de usturoi tăiat în două. În tratamentul oxiurazei, se pot face clisme (20-30 g usturoi macerate timp de 2-3 ore într un litru de apă la temperatura camerei).

Cum prepari tinctura de usturoi

Tinctura de usturoi este și ea foarte eficientă. Se prepară după cum urmează: se pisează două căpăţâni de usturoi, peste care se toarnă 500 ml de votcă sau alcool de 70˚. Se lasă nouă zile la soare, după care se pune în sticle închise la culoare și se depozitează într-un loc uscat, ferit de lumină. Se iau câte 10-15 picături în 50 ml de lapte sau ceai. Pentru eliminarea viermilor intestinali se iau câte 30 de picături dimineaţa, cu 30 de minute înainte de masă, în cure de 15 zile. În reumatism, se fac frecţii cu tinctură diluată în apă.
Ca antimicotic, se fac aplicaţii locale cu o parte de tinctură diluată în două părţi de apă.

Un leac din vechime

Usturoiul este una dintre cele mai vechi legume de cultură, cunoscută cu circa 5.000-6.000 de ani î. Hr. În Egiptul Antic, făcea parte din hrana lucrătorilor care ridicau piramidele și îi ajuta pe aceștia să reziste unui program dur de muncă.
În medicina tradiţională românească, mamele frecau buzele copiilor cu un căţel de usturoi tăiat în jumătate, pentru ca aceștia să aibă forţă și să fie apăraţi de boli.

Alte afecţiuni la care ajută usturoiul:

► bila leneșă sau probleme cu digestia
► colite de fermentaţie
► balonări, flatulenţă
► pietre la rinichi
► gută, reumatism și artrită
► viermi intestinali (limbrici, oxiuri, tenie etc.)
► lipsa apetitului 
► astenie, slăbiciune generală
► candidoza bucală și a căilor respiratorii
► constipaţie 
► dezechilibre endocrine 
► parodontoză
► candidoză vaginală
► căderea părului
► încheieturi umflate sau dureroase
► înţepături de insecte

Reţetă de mujdei

Bulbii curăţaţi de la o căpăţână de usturoi se bat într-un mojar de porţelan. Se amestecă cu o linguriţă de sare grunjoasă și una-două linguriţe de miere, până se obţine o pastă omogenă. Se adaugă o lingură de ulei (preferabil de măsline sau alt ulei presat la rece) și se mai amestecă. Se toarnă apoi sucul de la o lămâie și se încorporează.

Contraindicaţii

Usturoiul poate avea și contraindicaţii. Nu este bine să îl consumi dacă ai arsuri la stomac, tuse seacă sau sangvinolentă. Celor care au sensibilitate gastrică le poate provoca neplăceri, cum ar fi inapetenţa temporară, indigestia, senzaţia de vomă. Mamele care alăptează nu vor consuma usturoi pentru că gustul se va transmite în lapte.

Urmărește-ne pe Google News