Culesul măslinelor, Istria, Croația
Cea mai nordică regiune a Croației este renumită pentru măslinele sale, iar hotelul și crama Meneghetti produc patru soiuri diferite de ulei din cei 750 de pomi de pe proprietate. De la începutul lunii octombrie până la jumătatea lui noiembrie, turiștii pot participa la procesul de recoltare a măslinelor și de fabricare a uleiului, precum și la pescuitul de stridii în fiordurile din apropiere și la vânătoarea de trufe (până la sfârșitul lunii octombrie). Hotelul oferă și degustări de vin și excursii, în timp ce în restaurant sunt preparate mâncăruri cu ingrediente din grădina de 1,5 hectare, cu peste 44 de specii de fructe, legume și ierburi.
Vânătoarea de trufe, Transilvania, România
Pădurile dese care pornesc din Valea Verde sunt renumite pentru „aurul lor negru”. Din septembrie și până în februarie, oaspeții de la Valea Verde pot participa la programul „Weekend de vânătoare de trufe”, care îmbină căutările cu o mulțime de mâncăruri infuzate cu trufe. Vânătoarea ghidată începe cu o explicație despre diferitele tipuri de trufe și o prezentare a câinilor care se ocupă de căutare. La hotel, cina oferă cinci feluri de mâncare cu degustare de trufe, iar a doua zi, un mic dejun cu ouă Benedict, de asemenea, cu trufe.
Homar negru, Fjällbacka, Suedia
Sezonul homarilor începe în septembrie, toamna fiind perioada potrivită pentru culesul fructelor de mare din Marea Nordului. Turiștii se pot bucura de un tur de o săptămână în vestul Suediei, începând din Göteborg, incluzând trei zile în Fjällbacka, cu o gamă largă de excursii cu pescuit de homari în micul port al orașului. În cursul acestor activități, oaspeții pot participa la ridicarea capcanelor și la recoltarea homarilor și pot face excursii la insulele Koster, înconjurate de un parc național marin.
Smochine și rodii, Andaluzia, Spania
Toamna în Alpujarras, o zonă de dealuri în Sierra Nevada, este perioada cea mai potrivită pentru drumeții sau ciclism prin plantațiile de măslini și migdali, cu o mulțime de sărbători și activități dedicate recoltei. La hotelul la Las Chimeneas din orașul pitoresc Mairena, aflat în vârful dealului, gazdele David și Emma oferă vizite la recolta locală de măsline și tururi ghidate ale fermei lor ecologice din apropiere, cu șansa de a culege smochine, rodii și nuci.
Alune și ierburi, Linguaglossa, Sicilia
La sfârșitul lunii octombrie, pe pantele de sub craterul Etnei oamenii vin să culeagă alunele unice din zonă, fenicul, sparanghel și ierburi sălbatice. Bonneherbe Estate oferă activități de cules fructe din pădure și organizează excursii călare și picnicuri.
Zdrobirea strugurilor, Provence, Franța
La Les Pastras, o fermă ecologică din pitoreasca regiune Luberon, oaspeții pot participa la „călcatul” strugurilor după ce aceștia au fost recoltați, în butoaie uriașe, înalte până la brâu. Experiența include un prânz tradițional cu brânzeturi și mezeluri, alături de vin de la fermă și o degustare de trufe și ulei de măsline.
Ierburi în Trentino, Italia
Ierburile de munte cresc din abundență pe pantele Dolomiților. În luna octombrie, oaspeții din regiunea Valsugana pot merge în excursii prin pădurea din zonă pentru a culege de la gențiană și urzică până la mirt și pin elvețian, iar în noiembrie pot face drumeții în parcul natural Adamello Brenta, unde traseele care înconjoară lacul Tovel oferă peisaje spectaculoase ale pădurii cu nuanțe ruginii. În apropiere se află și Castel Pergine, din secolul al XIII-lea, cu 20 de camere, unele șic și moderne, altele pline de antichități.
Brânză și vin, Coasta Amalfi, Italia
Unele dintre cele mai bune produse din Italia pot fi degustate în timpul unei „aventuri culinare” de o săptămână, la Casale Villarena, un hotel aflat pe dealul de deasupra satului pescăresc Nerano. Excursia include o după-amiază de cules măsline, o vizită la o pensiune pentru a gusta lămâi și portocale direct din copaci și șansa de a prepara provolone și mozzarella. Este inclusă și o degustare de vinuri la crama Marisa Cuomo.
Ciuperci și fructe de pădure, Insula Padaste, Estonia
Până la sfârșitul lunii octombrie, conacul Pädaste, o proprietate din secolul al XVI-lea de pe insula Muhu, oferă un pachet Autumn Enchantment, care include două cursuri de yoga dimineața și o cină cu patru feluri de mâncare. Din pădurea din jurul hotelului pot fi culese ciuperci chanterelle, afine, usturoi sălbatic și ienupăr. Zona este ușor de explorat pe jos, însă cel mai bun mod de a te bucura de peisaj este călare sau cu trăsura, ambele pot fi aranjate la ferma Tihuse din apropiere, care găzduiește 200 de cai estonieni.
Recoltarea strugurilor, Valea Douro, Portugalia
Turiștii pot să experimenteze o zi din viața unui culegător de struguri într-un sejur de două nopți la Quinta da Pacheca, aflată în adâncul pantelor acoperite cu viță de vie din Valea Douro. După o cină de bun venit, ziua următoare începe cu un mic dejun tradițional cu supă de ceapă și sardine la grătar, apoi oaspeții primesc o ținută autentică de culegător – cu pălărie de paie și foarfece de grădină – pentru a începe să lucreze la vița de vie. Prânzul este însoțit de un tur și o degustare, după care urmează zdrobitul strugurilor, unde turiștii se pot bucura de pahare mari cu vin Porto.