Nu v-au lipsit niciodată banii, chiar aţi avut parte de ei, şi nu oricum. Cu femeile din viaţa dv. aţi avut relaţii intense şi frumoase, dar de scurtă durată, sau aţi dat dovadă de prea multă stăpânire de sine şi nu v-aţi permis să vă îndrăgostiţi în mod real de nici una dintre ele.
Sănătatea poate fi afectată de exagerări, de tendinţa de a vă purta cu multă îngăduinţă faţă de propriile slăbiciuni. Atenţie la problemele hepatice, la un posibil pericol legat de picioare şi la prostată.
Gabriel Sâmbeteanu, 23 iulie 1959, ora 19.20, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Capricorn. Sunteţi o persoană puternică, chiar aş putea spune că nimic nu vă dărâmă. Dacă ora e bună, e posibil să vă fi preocupat mai mult de succesul pe plan social, de profesie şi de ocuparea unui post de vază, neglijând viaţa personală. Ar fi bine să reevaluaţi situaţia şi să vedeţi că aveţi nevoie de oameni în jur, de familie şi, în special, de o relaţie profundă cu un partener cu care să puteţi împărţi bucuriile şi necazurile.
Situaţia finaciară nu a fost pe măsura importanţei serviciului. Pentru a vă asigura o poziţie materială stabilă, puteţi fi nevoit să acceptaţi un loc de muncă mai puţin important, dar mai bine plătit. Dacă vă aşteptaţi la o moştenire, e bine să vă pregătiţi sufleteşte, pentru că nu va fi uşor.
Emil Bica, 20 ianuarie 1977, ora 11.30, Drăgăneşti. Capricorn cu ascendentul în Taur. Aşezarea astrelor în momentul naşterii dv. arată o doză importantă de şansă, care se manifestă mai ales după vârsta de 30 de ani, dar şi o doză la fel de mare de idealism. Puteţi aluneca în propria capcană, dacă vă lăsaţi furat de gânduri de îmbogăţire rapidă, de câştiguri importante fără efort sau cine ştie ce alte proiecte fanteziste. Cea mai bună cale e asumarea ideii din proverbul care spune că „Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă şi în traistă”. Pot să apară şi momente în care să vă simţiţi copleşit de ambiţie, de dorinţa de acţiune, dar nici aşa nu e bine, pentru că nu asistăm decât la un nou dezechilibru.
E important să vă dezvoltaţi latura conciliantă, dispusă la comunicare şi doritoare de armonie.