Atenţie la sarcinile nedorite! Nu vă bazaţi în întregime pe opiniile medicilor în această privinţă, pentru că pot apărea surprize, agreabile sau mai puţin plăcute. Nu vă lăsaţi doborâtă de relaţia dificilă cu familia şi păstraţi distanţa pentru a nu avea datorii de plătit mai târziu. Aveţi noroc la bani de la locul de muncă, dar există şi câteva elemente care indică succes pe cont propriu. Aveţi puţini prieteni, dar adevăraţi, şi îi puteţi păstra dacă nu apelaţi la şmecherii sau minciuni. Puteţi alege o logodnă lungă înaintea căsătoriei. Nu amestecaţi afacerile cu dragostea.
Carolina Filip, 3 noiembrie 1973, ora 5.00, Rădăuţi. Scorpion cu ascendentul în Balanţă. Atragi fără probleme bărbaţii, dar relaţiile se destramă repede. O cauză poate fi lipsa de implicare după stabilizarea lucrurilor sau tendinţa de a căuta permanent altceva. Vor fi necesare eforturi pentru a ajunge la un anumit grad de maturitate interioară, care să-ţi permită să înţelegi că nu poţi cere nimănui să fie perfect. Perfecţiunea este un ideal, iar oamenii sunt reali şi au calităţi şi defecte.
Mă îndoiesc că eşti născută la ora pe care mi-ai spus-o în scrisoare, pentru că din puţinele cuvinte pe care le-ai scris reiese că lucrurile nu merg bine deloc în nici un domeniu al vieţii tale şi acest lucru ar fi mai uşor de înţeles pentru un astrolog, dacă ai fi născută cu circa o oră mai târziu. Dacă eşti sigură de oră, te rog să revii şi îţi voi oferi şi alte informaţii. Te rog să specifici clar ce probleme te interesează. O interpretare generală este deosebit de complexă, iar spaţiul este limitat.
G.C.A., 27 ianuarie 1977, ora 12.00, Buzău. Vărsător cu ascendentul în Taur. Acum ţi se par foarte intense şi reale sentimentele pe care le ai faţă de persoana despre care mi-ai scris, dar e bine să-ţi aminteşti că şi faţă de soţul tău ai avut sentimente la fel de intense şi de reale la un moment dat.
Gândeşte-te bine ce faci şi ce vrei de la viaţă, pentru că poţi avea tendinţa de a căuta permanent altceva în relaţia de cuplu. Din această căutare nimeni nu câştigă. Toţi au de suferit şi întrebarea e: poţi să sacrifici fericirea altora pentru a avea parte de o bucurie de scurtă durată? Dragostea nu este tot timpul o flacără intensă. Uneori devine o scânteie şi are nevoie de ajutor pentru a renaşte la aceeaşi intensitate. Ai răbdare până în toamna viitoare şi dacă sentimentele tale vor fi la fel de intense pentru această persoană, poţi decide în consecinţă. În legătură cu situaţia financiară, norocul te însoţeşte la orice pas, dar progresul este lent şi constant. Vei avea o cu totul altă viaţă de la an la an faţă de condiţiile în care ai început. Atenţie la sănătate! Pot apărea probleme care să ducă la pierderea locului de muncă şi ar trebui să le acorzi mai multă atenţie. Pentru a face astrograma altcuiva am nevoie de acordul acelei persoane.