Ce beneficii are varza murată

Varza este un aliment accesibil, cu un gust subtil, ușor de gătit și de asezonat. Cu un conținut ridicat de apă, dar valoroasă din punct de vedere nutrițional, varza este una dintre cele mai apreciate legume.

Varza murată tocată este chiar și mai delicioasă și poate fi numai bună pentru diferite salate sau ca umplutură pentru plăcintă ori alte preparate. Mai mult de atât, ea are și o mulțime de beneficii pentru sănătate.

Murăturile fermentate, cum este și varza murată preparată în saramură, sunt o sursă bogată de probiotice. Acestea sunt bacterii benefice pentru sănătatea intestinală. Probioticele ajută la echilibrarea florei intestinale și pot îmbunătăți digestia, întări sistemul imunitar și preveni anumite afecțiuni intestinale, cum ar fi sindromul colonului iritabil.

Probioticele din varza murată contribuie la întărirea sistemului imunitar, deoarece flora intestinală sănătoasă joacă un rol important în apărarea organismului împotriva infecțiilor. În plus, varza murată este bogată în vitamina C, un antioxidant esențial pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar.

Varza murată este bogată nu doar în vitamina C, ci și în vitamina K și fibre. Alte legume murate aduc un aport semnificativ de antioxidanți, vitamine din complexul B, magneziu, potasiu și fier.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

Murăturile fermentate conțin acizi organici, cum este acidul lactic, care ajută digestia, echilibrează flora intestinală și promovează sănătatea tractului digestiv. Acizii organici pot favoriza o digestie mai ușoară și o absorbție mai eficientă a nutrienților din alimente.

Datorită conținutului de sare, murăturile pot furniza electroliți (cum ar fi sodiul), care sunt esențiali pentru funcționarea adecvată a mușchilor și nervilor. Acești electroliți sunt deosebit de importanți după activități fizice intense sau în condiții de deshidratare.

Sănătatea intestinului este strâns legată de sănătatea mentală, iar un echilibru sănătos al bacteriilor intestinale poate influența producția de neurotransmițători, precum serotonina. Prin consumul de murături fermentate, care promovează o floră intestinală sănătoasă, poți contribui la prevenirea simptomelor de anxietate și depresie.

Află mai multe despre varză și beneficiile sale.

Cum se pune varza murată tocată la borcan – rețete

Varza murată tocată la borcan poate fi pusă ca atare sau în combinație cu alte legume pline de gust, dar și de nutrienți.

Varză murată tocată la borcan

Varză murată tocată la borcan
Varză murată tocată la borcan
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO
Recomandări
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO

Ingrediente:

  • 2 kg varză albă
  • 2 linguri sare neiodată (pentru murături)
  • 1 lingură semințe de mărar
  • 1 lingură semințe de chimen (opțional)
  • 2-3 frunze de dafin
  • 500 ml apă

Mod de preparare

Curăță varza de frunzele exterioare deteriorate, apoi toacă varza fin sau fideluțe, cu ajutorul unui cuțit ascuțit sau al unui robot de bucătărie.
Într-un bol mare, freacă varza cu sare până începe să lase zeamă. Acest proces ajută la înmuierea verzei și la eliberarea lichidului natural.

Adaugă semințele de mărar și de chimen (dacă folosești), apoi amestecă bine.
Transferă varza tocată în borcane curate, presând bine cu mâna sau cu o lingură pentru a elimina bulele de aer și a compacta varza.

Adaugă frunzele de dafin între straturile de varză și toarnă deasupra apă, până la umplerea borcanului.

Sigilează borcanele și lasă-le la temperatura camerei timp de 5-7 zile. După ce începe să fermenteze, mută borcanele într-un loc răcoros și întunecat, cum ar fi o cămară. Varza va fi gata de consum după aproximativ 2-3 săptămâni.

Varză murată tocată cu morcovi și țelină

Varză murată tocată la borcan - rețetă
Varză murată tocată cu morcovi și țelină
Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță
Recomandări
Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță

Ingrediente:

  • 1 kg varză albă
  • 2 morcovi medii
  • 1 țelină mică (rădăcină)
  • 1 lingură sare neiodată (pentru murături)
  • 1 linguriță semințe de muștar
  • 1 linguriță boabe de piper
  • 1 litru apă

Mod de preparare:

Toacă fin varza și rade morcovii și țelina pe răzătoarea mare.
Pune toate legumele într-un bol mare și presară sare, amestecând și frământând ușor până încep să lase zeamă.

Adaugă semințele de muștar și boabele de piper, amestecând bine.
Umple borcanele cu acest amestec, presându-l ferm pentru a elimina aerul și a extrage cât mai mult lichid.

Fierbe apa și las-o să se răcească, apoi toarn-o peste legume, până sunt complet acoperite. Închide borcanele cu capace și lasă-le să fermenteze la temperatura camerei timp de aproximativ două săptămâni. După acest timp, transferă borcanele într-un loc mai rece, precum cămara.

Descoperă și o delicioasă rețetă de gogoșari umpluți cu varză

Varză murată cu sfeclă roșie și hrean

Ingrediente:

  • 1,5 kg varză albă
  • 1 sfeclă roșie mică
  • 2 rădăcini de hrean
  • 2 linguri sare neiodată (pentru murături)
  • 1 linguriță boabe de coriandru
  • 1 linguriță semințe de mărar
  • 1 litru apă

Mod de preparare:

Toacă varza și taie sfecla roșie în fâșii subțiri sau cubulețe.
Curăță hreanul și taie-l în bețișoare.

Pune varza și sfecla într-un bol mare, adaugă sarea și amestecă bine, frecând legumele pentru a elibera lichidul.

Adaugă boabele de coriandru și semințele de mărar, amestecând uniform.
În borcane curate, pune straturi de varză și sfeclă, intercalate cu bucățile de hrean, presând bine fiecare strat pentru a elimina aerul.

Fierbe apa și las-o să se răcească, apoi toarn-o peste legume până la umplerea borcanului. Sigilează borcanele și lasă-le la fermentat la temperatura camerei timp de 7-10 zile. După fermentare, mută-le într-un loc rece și ferit de razele soarelui.

Rețetă de varză murată tocată la borcan cu varză albă și varză roșie

Rețetă de varză murată tocată la borcan cu varză albă și varză roșie
Rețetă de varză murată tocată la borcan cu varză albă și varză roșie

Ingrediente:

  • 1 kg varză albă
  • 1 kg varză roșie
  • 2 linguri sare neiodată (pentru murături)
  • 1 linguriță boabe de piper
  • 1 linguriță semințe de chimen
  • 2 frunze de dafin
  • 1 linguriță semințe de mărar
  • 1 litru apă

Mod de preparare:

Toacă varza albă și varza roșie fin, fie manual, fie cu un robot de bucătărie.
Pune ambele tipuri de varză într-un bol mare, adaugă sarea și frământă-le bine până încep să lase zeamă.
Adaugă boabele de piper, semințele de chimen și mărar, amestecând bine pentru a distribui uniform condimentele.

În borcane curate, pune straturi de varză albă și varză roșie, presând ferm pentru a elimina aerul și pentru a compacta varza.

Pune frunzele de dafin între straturi și toarnă apă rece deasupra, până când varza este acoperită complet.

Închide bine borcanele cu capace și lasă-le la temperatura camerei pentru 5-7 zile pentru a începe fermentarea. După această perioadă, mută borcanele într-un loc răcoros. Varza va fi gata de consum în aproximativ 3 săptămâni.

Plăcintă cu varză murată tocată

Plăcintă cu varză murată tocată
Plăcintă cu varză murată tocată

Varza murată tocată poate fi mâncată ca atare sau inclusă în diferite rețete delcioase. Iată o astfel de rețetă pe care o poți încerca.

Ingrediente pentru aluat

  • 400 gr făină;
  • 100 ml supă de pui sau apă;
  • 125 gr unt;
  • 3 linguri de ulei;
  • Un ou;
  • O lingură cu oțet;
  • O linguriță de sare;

Ingrediente pentru umplutură

  • 600 gr varză murată;
  • 200 gr slănină afumată;
  • 125 ml apă sau vin alb sec;
  • O lingură de chimen;
  • Sare, piper

Mod de preparare

Pregătește aluatul amestecând toate ingredientele. Folosește supa călduță, sau apă călduță. Lasă aluatul deoparte să se dospească pentru 30 de minute. Pentru umplutură, toacă slănina mărunt și călește-o apoi în puțin ulei încins. Pune varza murată tocată peste slănină în tigaie. Pune chimen, sare și piper, toarnă apa sau vinul și acoperă cu un capac. Lasă să se gătească pentru 10 minute. Când este gata, pune umplutura la scurs într-o sită.

Împarte aluatul în 4 porții egale și întinde fiecare bucată în formă dreptunghiulară, un strat subțire. Unge fiecare foaie de aluat cu unt pe care l-ai topit în prealabil. Pune umplutura de varză cu slănină în centrul fiecărui aluat și unește apoi marginile. Le poți presa cu o furculiță pentru a fi sigur că se lipsesc. Unge cu un ou bucățile de plăcintă și dă totul la cuptor, pentru 30-40 de minute, la 190 de grade, sau până când aluatul este bine rumenit.

Descoperă și alte rețete de plăcintă cu varză.

Ce este bine să știi atunci când pui varză murată tocată la borcan

Folosește sare neiodată sau sare specială pentru murături. Iodul din sarea de masă obișnuită poate inhiba procesul de fermentare și poate afecta textura și gustul verzei.

Varza trebuie să fie complet acoperită de lichid (saramură sau zeama lăsată de varză). Dacă după o zi sau două observi că lichidul nu acoperă complet varza, poți adăuga un pic de apă cu sare (o lingură de sare la 1 litru de apă).

Varza din borcan începe să fermenteze după câteva zile și trebuie să urmărești saramura. Dacă prinde floare, saramura se strecoară prin tifon des și se toarnă la loc în borcan, timp de 5 – 6 zile. Varza se acrește treptat și capătă un miros și un gust tot mai bun.

Ca să previi formarea mucegaiului deasupra, poți pune o frunză de varză mare sau o greutate mică (de exemplu, o piatră de murături sau un capac mai mic) deasupra verzei, pentru a o menține scufundată complet în lichid.

În funcție de temperatură, varza va fermenta mai repede sau mai încet. La temperaturi mai ridicate, fermentarea este mai rapidă, dar poate rezulta o varză mai moale. La temperaturi mai scăzute, fermentarea va fi mai lentă, iar varza va rămâne mai crocantă.

Sursă foto – Shutterstock.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

vandas3   •   04.11.2024, 07:03

Imi place varza tocata murata cu morcovi. Foarte gustoasa!

dabaca2020   •   14.10.2024, 11:43

Felicitari si mii de multumiri pentru autoarea articolului , foarte util !!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI