Rezultatele studiului au demonstrat că un consum moderat de bere nu influenţează valorilor normale pentru circumferinţa abdominală, nici la femei, nici la bărbaţi, indiferent de vârstă, gradul social sau efortul depus. Cercetarea infirmă astfel mitul conform căruia consumul de bere conduce la apariţia aşa numitei “burţi de bere”.
De asemenea, rezultatele studiului arată şi că nu există o legătură între consumul moderat de bere şi circumferinţa taliei.
Un consum moderat de bere se referă la o cantitate zilnică de 660 ml de bere pentru bărbaţi şi 330 ml de bere pentru femei, cu maxim 5% alcool.
Mai mult, cercetarea arată că, în cazul femeilor, se poate vorbi despre efecte benefice ale berii. „În unele cazuri s-a constatat scăderea IMC legată de consumul moderat de bere, mai ales în cazul femeilor. În niciunul dintre cazurile studiate, consumul de bere nu a fost asociat cu creşterea indicelui de masă corporală”, se mai precizează în studiul citat.
Realizat în perioada martie – aprilie 2014, la nivel naţional, studiul a fost coordonat de către Corina-Aurelia Zugravu, medic primar în Nutriţie şi Igienă Alimentaţiei şi Preşedinte al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Obiectivul cercetării a fost acela de a evalua influenţă consumului moderat de bere asupra a trei parametri somatici – indicele de masă corporală (IMC), circumferinţa abdominală şi raport talie/ sold -, cu un accent particular pe circumferinţa abdominală. Dintre cei trei, indicele de masă corporală (IMC) este considerat cel mai bun indicator al statusului ponderal, el calculându-se pe baza înălţimii şi a greutăţii individului.
În cadrul studiului au fost incluşi 1508 subiecţi, femei şi bărbaţi, cu vârstă de peste 18 ani, din mediul rural şi urban. Aceştia au răspuns întrebărilor dintr-un chestionar standard şi au fost supuşi unor măsurători de circumferinţa abdominală şi circumferinţa la nivelul soldurilor.
Concluzia studiului, potrivit coordonatorului acestuia, nutriţionistul Corina Zugravu, a fost: „un consum moderat de bere nu este însoţit de valori mărite ale IMC, circumferintei abdominale şi a raportului talie/sold în populaţia generală”.
„În concluzie, studiul de faţă contrazice ideea că un consum moderat de bere poate conduce la creşterea în greutate, precum şi ideea că berea poate fi asociată cu creşterea circumferintei abdominale. Putem deci concluziona că berea este doar o băutură/aliment al cărei consum nu are drept consecinţă obezitatea centrală („burtă de bere”)”, arată Corina Zugravu.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News