Descoperă singură ce amprente ai

Pentru a înțelege semnificația amprentelor, trebuie să le studiezi cu atenție și să distingi între cele trei elemente de bază. Apasă ușor degetele de la mâna dreaptă pe suprafața unui fard compact negru, apoi presează ușor degetele pe foaia albă de hârtie sau pe marginea unui pahar din sticlă transparentă. Vei putea vedea singură ce elemente de bază conțin amprentele tale.

Bucla

Suntr cele mai răspândite, aproximativ 60% din populația globului are cel puțin o buclă pe unul dintre degete. Oamenii care au trei sau patru degete marcate cu bucle sunt calmi și echilibrați, cu o inteligență medie, comunicativi și sociabili. Aceste persoane se adaptează ușor la schimbări, au o atitudine deschisă și încearcă să fie amabile cu toată lumea. În general, sunt mulțumite de viața lor, sunt parteneri de încredere și angajați docili, capabili să urce cu repeziciune pe scara ierarhică.

Vârtejul

Acest model este mai rar decât bucla, prezent numai la o treime din populația globului. Este specific, în general, persoanelor deosebit de inteligente, independente și dominante. În tot ceea ce fac vor să fie primii și să conducă, suportă destul de greu o poziție inferioară și, de obicei, se revoltă sub diverse forme. Poziția Vârtejului este și ea importantă în deslușirea trăsăturilor de caracter: prezența lui pe degetul mare arată un caracter puternic și o inteligență superioară. Vârtejul pe ambele degete mari mai trădează o fire dominatoare și lipsă de flexibilitate. Pe degetul mijlociu, este simbolul perfecționiștilor, a minților sclipitoare și organizate.

 

Arcul

Firi analitice și abstracte, personale care au amprente cu modelul arcului se află adesea la extreme. Fie sunt tradiționaliști și conservatori, fie sunt schimbători, vizionari și încalcă toate regulile știute. Pot fi emotivi, dificili și încăpățânați, dar cei mai mulți sunt deosebit de inteligenți și fac tot posibilul să își pună calitățile în valoare. Cei mai mulți au abilități înnăscute de lideri, se bucură de succes în carieră și schimbă lucrurile din jurul lor. Au aptitudini sportive, excelează în domeniile tehnice și pot fi mari inventatori. În ponderea populației, persoanele care au modelul arcului reprezintă 5% dintre indivizi.

Urmărește-ne pe Google News