Potrivit medicilor, expunerea îndelungată la razele soarelui poate cauza cancer de piele. „Toată lumea este alertată. A crescut incidența cancerului de piele”, a declarat prof.dr. George Sorin Țiplica, directorul Societății Române de Dermatologie, într-un material prezentat în cadrul jurnalului Focus, la Prima TV.
Cu această ocazie, a fost lansată o campanie de prevenire a cancerului de piele în 28 de țări din Europa, care va fi cea mai afectată zonă din acest punct de vedere în următorii ani. De vină pentru incidența crescută a cazurilor în țările de pe Bătrânul Continent este subțierea stratului de ozon.
Specialiștii atrag atenția, de asemenea, că alunițele ar trebui examinate de medici de două ori pe an, mai ales în cazul în care se modifică.
Nici ochii nu sunt feriți de probleme din cauza soarelui, putându-se dezvolta cancer la piele chiar și la nivelul acestora, astfel încât este recomandat să purtăm ochelari de soare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News