„În timpul filmării toată lumea îmi spunea „Doamne-ajută, părinte!”, devenise pe platou o chestie așa, familiară. După ce am filmat la Colegiul Unirea din Focșani a trebuit să traversăm munții până în Sâmbăta de Sus și la un moment dat, pe serpentine se asfalta. M-a oprit un domn cu vestita paletă roșie, eu eram cu prima mașină în față, iar în spatele meu urma să vină echipa cu alte mașini. Eu m-am dat jos, l-am întrebat pe om dacă durează mult până trecem. Zice „nu, maxim 4-5 minute”. Și în timpul discuției cu domnul de la drumuri, producătorul executiv, care a venit în spate, m-a întrebat: „părinte, durează mult cât stăm aici?”, el vorbind prin limbajul de la filmare. Și i-am răspuns „nu, fiule, domnul zice că vreo 4-5 minute”. La care domnul cu paleta a spus: „părinte, iertați-mă, dacă știam că sunteți cu enoriașii vă lăsam să treceți!”. Zic „stați liniștit, că suntem și noi oameni, trebuie să așteptăm, nicio problemă”, în aplauzele și râsetele generale.
„Da unde mergeți, părinte cu enoriașii?”, a continuat Ivanov povestea. „La Sâmbăta de Sus, la mănăstire!”. Și chiar acolo mergeam, că acolo filmam, nu mințeam cu absolut nimic! Și spune „Să știți că și noi suntem credincioși aici în zonă. Pot să vă rog, părinte, să mă binecuvântați și pe mine?”. Și în clipa aceea, drăcușorul de pe umărul stâng spune: „haide, prefă-te preot!”, pe partea cealaltă „stai potolit!”. Și îi spun, că deja intrasem în joc și nu mai puteam să îi zic cine sunt, „nu pot, că nu am patrafirul la mine!”. Dar să mergeți la biserică, e bine ce faceți! Și-am plecat rapid mai departe„, a dezvăluit Vlad Ivanov, aplaudat frenetic de cei prezenți.
Actorul a intrat extrem de bine în pielea personajului său, unul controversat și deloc amabil, atât de bine încât după apariția filmului „Un pas în urma serafimilor” cineva ar fi scris pe Facebook „dacă îl prind pe Ivanov pe stradă îl bat de-l leșin!”.
Acesta însă nu a fost primul „rol bisericesc” pentru celebrul actor, acesta fiind distribuit în lungmetrajul „Ana, mon amour” tot în rolul unui preot. Filmul regizat de Călin Peter Netzer a primit în 2017 Ursul de Argint la Berlinale, pentru realizari artistice si tehnice deosebite.