de Andreea Archip, Helsinki
Zeci de copii cu veste reflectorizante se țin după trei profesoare la intrarea în bibliotecă. Profesorii finlandezi sunt liberi să organizeze orele oriunde vor. Iar în Biblioteca Oodi sunt tururi ghidate toată ziua pentru grupuri de elevi sau pentru turiști. Tur turistic la bibliotecă. La etaj mă opresc în fața primului afiș care îți explică regulile. Nu au legătură cu vorbitul în șoaptă. „Lipsa discriminării, respectul, confortul și starea de bine și implicarea pentru a crea un spațiu sigur în bibliotecă”.

La primul etaj sunt săli pe care le poți rezerva gratuit pentru întâlniri, sunt locuri peste tot unde poți să lucrezi la calculator sau să citești. Alexandra e o româncă stabilită în Finlanda și îmi face un scurt tur.

Etajul doi este un spațiu imens cu rafturi cu cărți, o cafenea, spații pentru citit, sală de lectură și de joacă pentru copii. Și e plin mereu. „Aici sunt rafturi făcute la nivelul copiilor, ca ei să-și poată alege singuri cărți. Vin apoi aici cu un card de membru, îl introduc și fac împrumutul. Nu au nevoie de nimic altceva. Totul e gândit să fie cât mai simplu”, îmi spune Alexandra. „Se citește mult aici”, completează Alexandra. Asta și pentru că este atât de cool să citești în Finlanda.

Oodi_Helsinki_Third_Floor_Reading_Room1_photo_Tuomas_Uusheimo-1350×900Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

100 de ani de Finlanda, celebrați prin construcția unei biblioteci

Nici jocul nu este neglijat. Există săli cu Xbox pentru adolescenți și sunt pline non-stop. Poți să și gătești la bibliotecă, fiindcă există o bucătărie unde poți organiza cursuri de gătit.

Oodi este una dintre cele 37 biblioteci din Helsinki. Dar nu este doar o bibliotecă, ci mai degrabă un hub cultural, un spațiu public de întâlnire în centrul orașului, chiar vizavi de clădirea Parlamentului, clădire cu care vizitatorii își fac selfie-uri.

Fiecare etaj este gândit să aibă și camere liniștite, pentru citit și altele pentru activități mai zgomotoase. Designul interior a fost gândit împreună cu rezidenții. Adică oamenii au fost încurajați să vină cu idei bune de pus în practică, astfel ca timpul la bibliotecă să fie cât mai plăcut și util.

Odă culturii

Și numele a fost ales tot de unul dintre locuitori în urma unui concurs – Odă, în traducere, pentru că este o odă a culturii finlandeze.

Ideea de a construi biblioteca a fost lansată în 2012, iar lucrările au demarat în 2015. Lucrările estimate la 100 de milioane de euro au fost plătite din bugetul primăriei Helsinki și bani de la Guvern, din fondul dedicate celebrării a 100 de ani de la obținerea independenței. Finlanda este mai mare cu un an decât România și spre deosebire de România, Finlanda și-a oferit de centenar o bibliotecă.

Și nu una oarecare. Biblioteca a fost inaugurată pe 5 decembrie 2018, cu o zi înainte de ziua independenței Finlandei.

Locuitorii din Helsinki pot veni la biblioteca și ca la un atelier, pentru că aici sunt și imprimante 3D, cuttere laser și bibliotecarii sunt ajutați și de trei roboți care cară cărțile de la un etaj la altul când este necesar. Este biblioteca viitorului pentru care municipalitatea așteaptă în jur de 2.5 milioane de vizitatori anual.

Biblioteca este deschisă în fiecare zi de la 8.00 la 22.00, ca toată lumea să aibă timp să se bucure de această impresionantă clădire.

Google News Urmărește-ne pe Google News