Întrebările despre viitorul războiului sunt o prezență obișnuită a dezbaterii politice, a analizei strategice și a ficțiunii populare. Unde ar trebui să căutăm noi pericole? Ce planuri viclene poate avea un agresor? Care sunt cele mai bune forme de apărare? Cum ar putea fi păstrată pacea sau rezolvat conflictul?
De la haosul francez de la Sedan, din 1870, la insurgențele contemporane din Irak și Afghanistan, Lawrence Freedman, un gânditor militar recunoscut la nivel mondial, ne dezvăluie cum cea mai mare parte a ideilor futurologilor militari de azi sunt greșite. Dar acestea își păstrează, totuși, influența.
Freedman ne demonstrează că aceia care și-au imaginat viitorul războiului au avut adesea o imagine idealizată despre acesta ca fiind restrâns între anumite granițe, cu caracter scurt și decisiv, și au trecut constant cu vederea peste posibilitatea existenței unor războaie lungi – de aici persistența încăpățânată a ideii unei lovituri decisive, fie printr-o ofensivă terestră îndrăzneață, printr-o lovitură nucleară preventivă sau printr-un atac cibernetic. Tot el observă și lipsa de atenție față de războaiele civile, până ce Occidentul a început să intervină în acestea în timpul anilor 1990, și cum granițele dintre pace și război, dintre militar, civil și criminal devin din ce în ce mai neclare.
Cartea este disponibilă la punctele de difuzare a presei, începând de miercuri, 13 noiembrie, la prețul de 24,99 lei.
Dacă ești pasionat de istorie, sigur îți va plăcea colecția de bancote și timbre din Al Doilea Război Mondial. Caută volumele la chioșc. În fiecare marți, apare un volum nou care conține – două bancnote, două colițe cu timbre și o revistă.