O masă rapidă și sănătoasă în același timp poate fi pregătită extrem de ușor acasă doar din câteva ingrediente. Vezi cum gustul se întrepătrunde perfect în cele mai bune rețete de vinete la cuptor.
Rețete cu vinete la cuptor
Cuprins:
Vinete la cuptor cu brânză și usturoi
- două vinete;
- 150 ml ulei de măsline;
- 100 g brânză telemea sau feta, cașcaval ori mozzarella;
- 4 căței de usturoi tăiați în felii subțiri;
- câteva frunze de busuioc proaspăt;
- câteva fire de cimbru proaspăt sau uscat.
Mod de preparare
Vinetele se spală și se șterg bine, după care se taie pe lung în două bucăți. Miezul vinetelor se crestează în formă de romburi, iar deasupra se presară sare, mai ales între crăpăturile miezului de vinete. Se stropesc vinetele cu ulei de măsline.
Se amestecă telemeaua cu usturoiul tăiat feliuțe mici și subțiri, iar compoziția se pune peste vinete și în crăpăturile acestora, pentru a intra cât mai în profunzime. Ierburile aromatice se taie mărunt și se presară deasupra vinetelor, mai ales în crăpăturile formate pentru a nu se arde la cuptor.
Vinetele se stropesc din nou cu puțin ulei de măsline și se pun în cuptorul încins în prealabil la 220 de grade pentru a se coace timp de 40-45 de minute. Vinete la cuptor rumenite cu o aromă inedită.
Vinete la cuptor
- o vânătă mare sau două mici
- 500 g roșii în bulion
- o ceapă albă
- 2 căței usturoi
- două linguri ulei
- sare
- piper
- verdeață pentru servit
Mod de preparare
Vânăta se taie rondele, se presară cu sare și se lasă 10 minute să-și lase sucul. Între timp, ceapa se taie peștișori, iar usturoiul se pisează.
Se șterg vinetele de sucul lăsat, se ung cu ulei și usturoi și se așază într-o formă de cuptor. Se presară cu sare și piper.
Se toarnă conținutul unei cutii de roșii în bulion și se dă la cuptor. Se consumă calde cu verdeață presărată deasupra, după gust.
Sursă rețetă: Retetepractice.ro
Vinete la cuptor cu roșii și parmezan
- două vinete mari;
- 200 g pesmet;
- 3 ouă;
- 200 g făină;
- Ulei de floarea-soarelui pentru prăjit;
- Oregano, sare și piper.
- Ingrediente pentru sos
- 50 ml ulei de măsline;
- o ceapă;
- 4-5 căței de usturoi;
- două conserve de roșii tăiate fin;
- 200 g mozzarella;
- 150 g parmesan răzuit;
- o lingură de ierburi aromatice: oregano, cimbru, busuioc.
Mod de preparare
Vinetele se taie în felii subțiri (2 cm grosime) și se sărează pe ambele părți. Se lasă timp de 10 minute, apoi se tamponează cu un șervețel pentru a șterge apa în exces pe care o lasă vinetele. Între timp, se bat ouăle într-un bol și se amestecă cu sare, piper, iar într-un bol separat se amestecă pesmetul cu ierburile aromatice.
Fiecare felie de vânătă se trece prin făină, apoi prin ou, apoi prin pesmet și se prăjesc în ulei, la foc moderat, până se rumenesc bine pe ambele părți și capătă o crustă crocantă.
Între timp se pregătește sosul. Se pune ulei la încins, se călește ceapa până devine sticloasă, se adaugă și roșiile și ierburile aromatice, iar sosul se lasă la fiert pentru 15 minute, până capătă o consistență.
Într-o tavă mare se pune un strat de sos cât să acopere fundul tăvii, apoi un strat de vinete, apoi din nou un strat de sos și deasupra mozzarella, parmezan și încă un strat de vinete. Se repetă straturile în funcție de ingrediente, astfel încât ultimul strat să fie din mozzarella și parmezan.
Preparatul se pune la cuptor pentru 25-30 de minute, la 180 de grade, până când stratul de deasupra prinde o crustă aurie.
Vinetele se scot din cuptor, deasupra se presară pătrunjel proaspăt și se consumă calde.
Rulouri de vinete și dovlecei la cuptor
- o lingură ulei cu aromă de rozmarin
- o lingură oţet din orez
- un căţel de usturoi
- două gălbenuşuri
- 500 g cremă de brânză (sau brânză de vaci)
- două roşii uscate conservate în ulei
- un dovlecel (cca 250 g)
- o vânătă mai mare (cca 350 g)
- piper
- 6-7 măsline tăiate felii
Mod de preparare
Mai întâi se pregătesc legumele: se curăţă dovlecelul şi vânăta şi se taie felii subţiri, pe lung. Pe grătarul încins, se pun feliile de dovlecel şi de vânătă cât să prindă culoare şi să se înmoaie puţin. Se scot şi se lasă să se răcească. Între timp, se pregăteşte umplutura. Crema de brânză se amestecă cu gălbenuşurile, roşiile tăiate cubuleţe, usturoiul tocat mărunt, oţetul şi lingura de ulei şi se condimentează cu sare şi piper, după care se omogenizează compoziţia.
Feliile de dovlecel şi de vânătă se ung cu un strat subţire de cremă, se pun câte 3-4 feliuţe de măsline, apoi se rulează şi se aşază într-o formă rotundă termorezistentă, unsă cu ulei. Rulourile se coc în cuptorul preîncălzit la 200° C, timp de 20-25 de minute. Când sunt gata, se ornează cu rozmarin proaspăt şi se servesc cu restul de cremă de brânză.
Sursă rețetă: Retete.unica.ro
Vinete pe pat de roșii la cuptor
- două vinete mari;
- 500 g piept de pui tocat;
- 50 g orez cu bobul lung;
- două cepe roşii;
- 4 roşii;
- un gogoşar;
- cimbru;
- sare;
- piper;
- o căpăţână usturoi;
- 3-4 linguri ulei de măsline;
- parmezan;
- o lingură concentrat de legume.
Mod de preparare
Se spală şi se taie vinetele cu coajă cu tot. Se presară sare şi se scoate o parte din miez, cât să se poată umple. Jumătăţile de vinete se stropesc cu ulei de măsline şi se bagă la cuptor să se rumenească.
Separat, se taie ceapa roşie solzişori, se curăţă usturoiul şi se toacă mărunt. Gogoşarul se desface şi se taie felii subţiri. Toate se pun în puţin ulei la călit. Pieptul de pui se toacă mai mare şi se amestecă cu ceapa, usturoiul şi gogoşarul călite, se adaugă orezul, se condimentează cu sare, piper, cimbru, rozmarin şi cocentrat de legume şi se călesc circa 30 minute. Se lasă la răcit câteva minute.
Vinetele coapte se umplu cu carnea tocată şi se bagă în cuptor. Se opăresc roşiile, se zdrobesc cu blenderul şi se adaugă în tava cu vinetele. Se servesc calde şi se ornează cu parmezan şi cu crenguţe de cimbru şi rozmarin.
Sursă rețetă: Retete.unica.ro
5 Rețete cu vinete la cuptor foarte ușor de încercat pentru masa de prânz ori cină.
Sursă foto: Shutterstock.com
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!