Mirela Zeţa de la “Mondenii” este născută în semnul regal al Leului şi are ascendentul în Scorpion (17 august 1982, ora 12.15, Bucureşti). Combinaţia celor două semne de putere personală e deosebit de favorabilă afirmării publice, formării unei imagini de nezdruncinat şi obţinerii prestigiului. Are o minte foarte ascuţită, bine organizată şi logică, iar talentul comic îi este dat de prezenţa planetei Venus în Leu, care accentuează optimismul şi pofta de viaţă. Vedeta dă dovadă de o generozitate deosebită în plan financiar, împrumutându- şi prietenii cu plăcere ori de câte ori aceştia îi cer ajutorul. Acelaşi aspect îi aduce simpatia femeilor şi o doză considerabilă de noroc. Aspectul dintre Soare şi Neptun, planetă care domină televiziunea, indică succes obţinut prin reprezentare publică şi prin farmec personal.

Se recomandă să păstreze o oarecare distanţă faţă de familia din care provine. Unele elemente indică posibilitatea de a suporta multe supărări din partea celor apropiaţi, mai ales a rudelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News