- VISEZI CĂ FACI DRAGOSTE CU ŞEFUL sau ŞEFA
Întrebarea firească pe care ţi-o pui când visezi că .. faci prostii cu şeful e dacă persoana respectivă te atrage atât de tare cu-adevărat. Ei, bine, nici vorba de aşa ceva! O asemenea fantezie arată că, de fapt, ai nevoie să preiei controlul asupra propriei vieţi.
- VISEZI CĂ FACI DRAGOSTE CU UN COLEG sau O COLEGĂ DE SERVICIU
Acesta este, din nou, un vis comun. Şi nu înseamnă, neaparat, că doreşti cu ardoare persoana cu pricina, ci mai degrabă că are o calitate pe care o admiri sau din cauza căreia chiar o invidiezi
- VISEZI CĂ FACI SEX CU FOSTUL sau cu FOSTA
OK, e normal să te întrebi cum de-i posibil, mai ales atunci când e vorba de o relaţie la sfârşitul căreia ţi-ai promis că nici măcar nu te vei mai gândi la el/ea niciodată”. Există, desigur, şi aici o explicaţie: probabil că noua relaţie a intrat într-un fel de rutină, iar despre fosta ai ai ajuns în punctul în care îţi aminteşti mai degrabă pasiunea de la început.
- VISEZI CĂ FACI SEX CU UN NECUNOSCUT
Înainte să dai figa la un terapeut, ascultă şi ce ziceQuinn Loewenber despre o aşa fantezie: se pare că străinul din vis eşti, de fapt, ….chiar tu! Dacă ai avut în ultima vreme de înfăptuit ceva pentru care avea nevoie de curaj extraordinar sau de o putere lăuntrică fantastică şi ai dus la bun sfârşit misiunea, străinul din vis este felul în care subconştientul îţi arată că eşti mândru de tine. Bine, dacă „străinul” e vreun Brad Pitt, intrăm în altă zonă de conversaţie!