„Am crezut că am scăpat cât de cât de responsabilităţi pentru copii, deoarece ai mei au vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani, însă m-am înşelat. A apărut altă problemă. Din ianuarie 2007 îmi cresc singură nepoţelul, acum în vârstă de 6 ani. Fata mea s-a aventurat cu un bărbat de etnie rromă şi nu mai are ochi pentru această minunăţie de copil. Pe Mihai îl iubesc ca pe ochii mei. Le-am cerut autorităţilor să mi-l dea mie să-l cresc, iar după mai multe investigaţii şi-au dat seama că părinţii lui nu sunt în stare să aibă grijă de el. Sunt divorţată, nu am obligaţii sau datorii, sunt o persoană serioasă, în vârstă de 49 de ani şi preţuiesc tot ce-mi aparţine. Doresc un loc de muncă, să fac menaj la o familie bună, care să mă lase să locuiesc în casa ei, pentru a-mi creşte nepoţelul”, Valeria Vlad, Curtea de Argeş.
Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacoeie, la numărul de telefon 021.203.08.49
Cititorii care ne cer sprijinul sunt rugaţi să ne trimită scrisorile însoţite de fotografii şi de un număr de telefon.
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori