-
Nu încerca să fii ”Super-Mireasă”
Unul din cele mai importante sfaturi pe care Katiuşa le oferă clientelor este acela ca în ziua nunţii să nu uite că femeia din ea trece într-o altă etapă a vieţii alături de alesul ei şi că nunta nu înseamnă doar flori, rochie, mărturii şi lampioane. Este foarte important să aibă un machiaj de calitate care să sublinieze trăsăturile feminine şi să nu transforme mireasa într-o păpuşă de vitrină.
„Face parte din munca mea faptul de a nu strica ceea ce Dumnezeu a lăsat. De aceea în şedinţele de make-up pentru mireasă prefer să discut deschis cu clientele că este mult mai important să aibă parte de momente memorabile, decât de amintiri neplăcute. Deşi unele sunt reticente la început din cauză că nu le aplic straturi groase de machiaj, la final sunt mulţumite când privesc în oglindă rezultatul. Produsele cosmetice pe care le folosesc sunt profesionale, cele mai bune din acest domeniu şi experienţa mă ajută enorm în munca mea!” adăugă Katiuşa Popovici.
De asemenea, chiar dacă este în vogă un anumit tip de machiaj aşa cum mireasa în devenire a văzut şi i-a plăcut într-o revistă, aceasta trebuie să ia în calcul dacă i se potriveşte personalităţii ei sau nu. Fotografiile de la fericitul eveniment vor fi admirate o viaţă întreagă şi nimeni nu vrea să îşi aducă aminte de alegeri neinspirate, doar pentru că erau „la modă”.
În plus, chiar dacă ziua nunţii înseamnă mult alb, nu se recomandă a adopta obsesiv această tendinţă şi în machiaj, în special dacă viitoarea mireasă are tenul alb.
-
Programează şedinţa de make-up când afară este încă lumină naturală
Este un sfat de luat în calcul, deoarece lumina fluorescentă a neoanelor distorsionează percepţia culorilor, iar în final rezultatele se vor vedea în fotografiile de nuntă.
O lumină naturală, caldă, încadrează mult mai bine trăsăturile evidenţiate prin machiaj faţă de lumină artificială, care în plus face să lucească acea zonă T, deloc estetică, în care sebumul iese la suprafaţă sub efectul căldurii.
-
Extra dark Smokey-eyes
Katiuşa Popovici nu recomandă aplicarea unor nuanţe închise la ochi care întunecă privirea. Chiar dacă viitoarea mireasă obişnuieşte să îşi machieze dramatic ochii, evenimentul nunţii este ceva cu totul deosebit, strălucitor şi plin de lumină. Machiajul miresei secolului XXI este unul discret, accentul cade pe genele lungi şi întoarse şi pe buze pline, voluptoase.
Un alt aspect de luat în calcul, dacă accesoriile sunt bogate în strasuri şi pietre de diferite culori, machiajul ar trebui să fie unul simplu, care să nu încarce parte superioară a bustului. Accentul fie cade pe machiaj, fie pe accesorii.
-
Nu deveni obsedată de control
Este de înţeles că oboseala şi emoţiile adunate generează stări de tensiune, însă cel mai important este să ţii situaţia sub control în mod elegant. Evident, nimeni nu doreşte să supere mireasa, dar o a doua părere din exterior ajută de cele mai multe ori. Poate că nuanţă de blush pe care o foloseai constant de cel puţin 5 ani nu se potriveşte cu tonurile de culoare folosite în machiajul profesional.
„Dacă este ceva într-adevăr greu în munca mea, acel lucru este să explic clientei de ce propunerea ei nu este tocmai cea mai bună alegere şi asta nu din orgoliul meu de a folosi strict acea tactică de make-up, ci pentru că teoretic şi practic nu aş putea fi de acord cu acea idee pentru că nu reprezintă semnătura muncii mele. Se spune că obiceiurile vechi mor greu. Au fost şi cazuri când am machiat în două feluri: propunerea mea şi propunerea clientei, doar pentru a putea distinge concret, vizual, diferenţele”, explică make-up artistul Katiuşa Popovici.
-
Graba strică treaba
O şedinţă de machiaj profesională durează în medie aproximativ 60-90 de minute, de aceea make-up artistul Katiuşa Popovici recomandă alocarea unei perioade suficiente de timp pentru un machiaj care să te facă să te simţi specială în ziua nunţii.
Discuţia dinaintea începerii machiajului, pregătirea tenului, aplicarea machiajului, corectarea eventualelor greşeli, ajustarea acestuia, dar și fixarea, sunt printre alţi paşi cei mai importanţi în realizarea unui machiaj reuşit.
Ia în calcul ca în aceste momente să nu fie aglomeraţie în cameră, ci alege să te pregăteşti în linişte sau alături de câteva persoane dragi.
„Prefer să acord atenţie fiecărei cliente, fie că suntem la prima sau la a doua colaborare. Fiecare femeie este unică în felul ei, de aceea trebuie să aleg produsele specifice fiecărui tip de ten, fiecărei nuanţe de ten, a trăsăturilor definitorii, per total planul de bătaie se pune la punct la şedinţa de probă. Însă cum evenimente neprevăzute pot să apară, cum ar fi un herpes, un coş, cearcăne, toate acestea trebuie să aibă o rezolvare rapidă”, explică Katiuşa.
Înlătură toate elementele care te-ar putea distrage şi ţi-ar putea crea o stare de disconfort şi pregăteşte-te pentru cea mai lungă cursă a vieţii cu o imagine impecabilă. Nu uita să te odihneşti cel puţin 8 ore înainte de ziua nunţii, nu încerca să îţi faci diferite tratamente cosmetice şi nu încerca să te bronzezi pe ultima sută de metri.
În concluzie, machiajul din ziua nunţii trebuie să te reprezinte şi să nu denatureze imaginea cu care invitaţii sunt obişnuiţi. Ziua nunţii nu este nicidecum cea mai potrivită zi pentru experimente de machiaj, prin urmare, chiar dacă este un efort financiar, un make-up profesional te va ajuta să radiezi de frumuseţe şi strălucire, din cap până în picioare şi din zi până în noapte.