Cum problemele legate de erecţie sunt din ce în ce mai întâlnite în ultima perioadă, chiar şi în rândul celor tineri, preocuparea ştiinţei pentru rezolvarea lor este din ce în ce mai acerbă. Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit un lanţ de reacţii chimice care menţin mai mult timp erecţia. Acum 20 de ani, profesorul de urologie Arthur Burnett și profesorul de neuroștiințe Solomon S. Snyder, de la Johns Hopkins Medicine, au arătat că oxidul de azot produs în interiorul țesutului penian este un neurotransmițător cheie în declanșarea erecțiilor. Substanța relaxează mușchii și îi permite penisului să se umple cu sânge. Recent, Burnett și noua sa echipă a descoperit și ce ține o erecție în viață, într-un studiu pe șoareci: după eliberarea oxidului de azot care face penisul tare, intră în schemă un val de substanțe chimice care sprijină impulsurile nervoase ce mențin erecția, izvorâte din creier și din stimularea fizică.
La nivel biologic, erecțiile umane funcționează ca ale șoarecilor. Noua descoperire promite dezvoltarea unor tratamente în cazul bărbaților cu disfuncții erectile cauzate de diabet, boli vasculare sau afecțiuni nervoase în urma unor intervenții chirurgicale