Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de Paște avertizează medicul Tudor Ciuhodaru. În caz contrar, veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă. Dacă vreţi însă să petreceti în familie şi nu prin spitale, este important să țineți cont de câteva reguli.

Un singur aliment „concentrat”

  • 1. Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea sau imediat dupa slujbă. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului.
  • 2. „Alimentele trebuie introduse treptat. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au postit trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob”, explică dr. Ciuhodaru, într-un mesaj pe Facebook.
  • 3. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ,,concentrat”. Consideraţi ,,concentrat” tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.
Cum au votat românii în „Duminica Orbului”. Televiziunea, acuzată că a manipulat alegerile: „Nu ne vindem țara”
Recomandări
Cum au votat românii în „Duminica Orbului”. Televiziunea, acuzată că a manipulat alegerile: „Nu ne vindem țara”
  • 4. Asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzatia de suprasaturaţie cât şi sindroamele dispeptice.
  • 5. Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.

Medicamentele nu trebuie întrerupte

  • 6. Totodată, specialistul avertizează că „precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos”.
  • 7. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensarile pot fi grave, mergând până la comă.
  • 8. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grasimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.
  • 9. Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la tipurile produselor consumate, vor avea la ei medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburarilor respiratorii.
Ce este „Triada întunecată” și cum au devenit rețelele sociale propulsoarele ideologiilor naționaliste
Recomandări
Ce este „Triada întunecată” și cum au devenit rețelele sociale propulsoarele ideologiilor naționaliste
  • 10. „Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces”, avertizează medicul.

Urmărește Live Text Alegeri Prezidențiale și vezi care este prezența la vot în turul 2! Când ai rezultate exit poll la prezidențiale!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Libertateapentrufemei.ro
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Adevarul.ro
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Observatornews.ro
Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI