Lumea Greciei antice era plină de personaje cu puteri supranaturale, zei atotputernici și atmosferă învăluită în mister. Mai jos vei citi despre cei doisprezece zei din Olimp, dar și despre alte creaturi mitologice, cele mai interesante personaje din mitologia greacă.
Cei doisprezece zei din Olimp
- Ares – zeul războiului în mitologia greacă. A fost asociat cu Tracia, iar orașul Aeripolis din sudul Greciei este închinat lui.
- Afrodita – zeița frumuseții și iubirii în mitologia greacă. Numele roman al zeiței este Venus.
- Artemis – zeița vânătorii.
- Apollo – zeul zilei, al luminii, artelor, protector al poeziei și muzicii, în mitologia greacă sau romană. A fost conducătorul corului muzelor și era numit și Phoebus-Apollo.
- Atena – zeița înțelepciunii, una dintre cele mai mari divinități din mitologia greacă. Era numită și Pallas Athena sau Pallas. A fost zeița tutelară a cetății Atena.
- Demetra – zeița agriculturii în mitologia greacă, reprezentată cu grâne sau o torță, printre altele.
- Dionysos – zeul vegetației în mitologia greacă, al pomiculturii, vinului, extazului și fertilității. Era numit și Bacchus sau Liber.
- Hera – zeița protectoare a căsniciei, a căminului, dar și a femeilor măritate. De asemenea, Hera era și regina zeilor și a oamenilor. Era fiica lui Cronos, al Rheei, sora lui Zeus, Poseidon și Hades.
- Hefaisots – zeul focului, al metalelor, metalurgiei, fierarilor, sculptorilor și artizanilor. Era cunoscut de romani și cu numele de Vulcan, iar creațiile sale i-au uimit chiar și pe zei.
- Hermes – zeul comerțului, zborului și hoților în mitologia greacă. Hermes era și călăuza umbrelor celor morți către lumea subpământeană.
- Poseidon – zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheei. La fel ca și ceilalți frați ai său, atunci când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de tatăl său și apoi dat afară.
- Zeus – “Tatăl zeilor și oamenilor”. Conducătorul zeilor de pe muntele Olimp, Zeus este zeul cerului și fulgerelor în mitologia greacă.
- Vezi și povești din mitologia greacă
Zei greci și creaturi mitologice – alte divinități din mitologia greacă
- Aether;
- Atlas;
- Ceto;
- Ciclopii;
- Charon;
- Epimethe;
- Erebos;
- Eris;
- Eros;
- Eos;
- Geea;
- Giganții;
- Gorgonele;
- Grațiile;
- Hades;
- Haos;
- Hebe;
- Hecate;
- Helios;
- Morfeu;
- Nereus;
- Nike;
- Nyx;
- Oceanus;
- Pan;
- Persefona;
- Phorcys;
- Pontus;
- Prometeu;
- Proteu;
- Selene;
- Thanatos;
- Thaumas;
- Atropos;
- Clothos;
- Lachesis.
Legende din mitologia greacă
Calul Troian
Calul Troian a fost descris în epopeile lui Homer, Iliada și Odiseea, dar continuate sute de ani mai târziu de către poeții români, Vergiliu în Eneida și Ovidiu în Metamorfoze.
- Citește mai multe despre Calul Troian.
Perseu
Legenda spune că atunci când Argos domnea regele Acrisius, acesta a mers la Delphi să se sfătuiască cu Oracolul, iar Phitya, preoteasa cu darul profeției, i-a prezis că va fi ucis de nepotul său. Pentru a preveni orice risc, i-a întemnițat singura fiică, Danae, pentru ca aceasta să nu poată avea copii. Dar Zeus, transformându-se într-o ploaie aurie, a ajuns în celula închisă, iar Danae a avut cu aceasta un băiat numit Perseu.
Cutia Pandorei
Conform legendei, Pandora a fost prima femeie de pe Pământ, ce a fost creată de zei. În limba greacă, Pandora înseamnă “înzestrată cu darurile”, mai exact, zeii sunt cei care au înzestrat-o cu multe talente. Afrodita este cea care i-a dat Pandorei frumusețea, Atena este zeița care i-a oferit înțelepciune, Apollo i-a dat talentul muzical, iar Hermes este cel care a înzestrat-o cu putere de convingere.
- Citește mai multe despre Cutia Pandorei
Legenda narciselor
Conform legendei, se spune că exista un băiat fermecător pe nume Narcis în Grecia și, chiar dacă el era înconjurat de dragostea celor din jur, acesta respingea orice persoană care se îndrăgostea de el. Însă de Narcis a ajuns să se îndrăgosteasca și nimfa Echo, care a fost pedepsită de către Herra să nu poată să scoată decât sunete scurte.
Într-o zi, pe când tânărul era la vânătoare, nimfa a fugit către el și a vrut să-i vorbească, dar nu a reușit. Băiatul s-a speriat de zgomotele pe care le-a auzit, a fugit, iar nimfa Echo a sărit în brațele sale și a început să plângă. Narcis s-a retras, a lăsat nimfa să cadă pe pământ, acolo unde a murit de inimă frântă.
Nemessis a fost cea care a vrut să o răzbune pe Echo și l-a făcut pe băiat să se îndrăgostească de propria lui imagine atunci când s-a uitat în apa unui izvor. Băiatul a vrut să îmbrățișeze imaginea, a căzut în apă și s-a înecat. Nimfele l-au plâns și pe el, dar și pe Echo și au transformat corpul lui într-o floare galbenă pe care au denumit-o narcisă.
Legenda dafinului
Legenda dafinului vine de la o fată frumoasă pe nume Daphne, de care Apollo s-a îndrăgostit. El o urmărea peste tot și încerca să o impresioneze cu talentul lui muzical. Însă,Daphne nu îl plăcea deloc pe Apollo, ba chiar a început să se teamă de el și a mers la Atena să o roage să o ajute să scape.
Astfel, zeița a transformat-o într-un copac, care mai târziu s-a numit dafin. Dintr-o crenguță din copac Apollo a făcut o coroană, iar de atunci, dafinul este simbolul lui Apollo cu care își împodobea tolba cu săgeți, iar mai târziu crenguțele de dafin au devenit coroane pentru regii Greciei. Crenguțele de dafin mai erau numite și lauri.
Legenda Minotaurului
În mitologia greacă, Minotaurul era o creatură jumătate om și jumătate taur, care trăia într-un labirint construit de arhitectul Dedal, dedesubtul palatului din Cnossos. Cuvântul Minotaur este traducerea traducerea grecească a sintagmei „Taurul lui Minos”.
Legenda spune că, înainte de a deveni rege, Minos i-a cerut zeului grec Poseidon un semn pentru a-l asigura că el va fi urmașul tronului cretan și nu fratele său. Zeul Poseidon a fost de acord și i-a trimis un taur alb frumos, cu condiția ca Minos să sacrifice animalul în cinstea zeului. Minos a fost uimit de frumuseșea taurului și s-a hotărât să-l păstreze și să-l sacrifice pe altul, în speranța că zeul nu va observa. Zeul Poseidon a observat și s-a supărat, astfel că a făcut pe soția lui Minos, Pasiphae, să se îndrăgostească de taur.
Pasiphae i-a cerut ajutorul arhitectului Dedal, să îi construiască o vacă de lemn, acoperită cu piele și goală pe interior. Aceasta a intrat în construcție împreună cu taurul, iar din uniunea lor a rezultat Asterius sau Minotaurul. Acesta avea trup uman și cap și coadă de taur.
Creaturi mitologice
Leshy
Este un spirit masculin al pădurii din mitologia slavă, care se spunea că protejează animalele sălbatice și pădurile. Nu era o creatură rea, dar se spune că avea un spirit înșelător și îi plăcea să orienteze greșit oamenii și să răpească femeile tinere. Arăta ca un bărbat înalt, dar, conform legendei, el avea abilitatea de a lua orice formă sau măsură, plantă sau animal.
Selkie
O creatură din mitologia scoțiană și irlandeză cunoscută pentru faptul că putea trece de la forma de sirenă la forma umană.
Berserker
Erau umani, dar în timpul unei lupte intrau într-o transă și deveneau incontrolabili, după care luau forma de lupi, urși sau tauri. Aveau o forță mare, erau rezistenți, iar deseori erau folosiți de regii scandinavi drept garde de corp, ca parte din armată ai familiei regale.
Kitsune
Este înfățișată ca o vulpe cu nouă cozi și este considerată o ființă inteligentă cu abilități magice. Este capabilă să adopte forma umană atunci când atinge o anumită limită de vârstă. Despre această creatură se spune că poate pătrunde în visurile oamenilor și le poate crea iluzii elaborate, percepute ca fiind reale.
Puca
O creatură din folclorul celtic ce poate lua o varietate de forme, adesea întruchipând animale precum cai, iepuri, capre, câini. Creatura Puca este se folosește deseori de abilitatea de a folosit dialectul uman pentru a speria oamenii ori pentru a-i induce în eroare.
Wending
Creatură din mitologia poporului Algonquian descrisă ca o bestie canină de mari dimensiuni, deoarece obținea plăcere din ucisul și devorarea oamenilor. Conform legendei, orice om care săvârșește un act de canibalism se va transforma într-un Wendingo.
Alte creaturi mitologice
- Encantado;
- Aswang;
- Vampirii;
- Licantropii;
- Bakhtak;
- Fenghuang;
- Kasa-Obake;
- Viermele Lambton;
- Manananggal;
- Sigbin;
Cele mai interesante personaje din mitologia greacă – zei greci și creaturi mitologice.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!