PIB-ul României a depășit 1.600 de miliarde de lei anul trecut și a ajuns să fie cu 250% mai mare decât acum 10 ani. În 2013 aveam un PIB de 650 de miliarde de lei. Este un progres rapid, spectaculos, care face din România o campioană europeană a ritmului de dezvoltare.
Țara noastră a ajuns reușit astfel să ajungă la o valoare de 80% din media UE la valoarea PIB/cap de locuitor, egalând Polonia și apropiindu-se de Estonia.
Spania, Lituania, Portugalia, Estonia, Polonia și România au avut un PIB pe cap de locuitor cu 10 % până la 20 % sub media UE. PIB-ul pe cap de locuitor al Ungariei, Croației, Turciei, țară candidată, Slovaciei și Letoniei a fost cu mai puțin de 30 % sub medie.
Previziunile analiștilor polonezi s-au materializat deja
Creșterea economiei românești și al nivelului de trai al cetățenilor din țara noastră fusese semnalată încă în urmă cu câteva luni de Cezary Bachański, Director al Forumului Micro și Mici Afaceri al ZPP (Uniunea Antreprenorilor și Lucrătorilor), care scotea în evidență rolul Guvernului PSD în progresele uriașe din ultima vreme.
”România a efectuat cu meticulozitate o mulțime de reforme, de reglementare sau favorabile afacerilor”, spunea Bachański. Acesta aprecia că România este mai atractivă decât Polonia pentru mediul de afaceri prin predictibilitatea TVA, a sistemului fiscal, mai simplu decât cel polonez, în special pentru IMM, dar și taxarea mai redusă.
El aduce ca exemple impozitul pe dividente de 8% (față de 19% în Polonia), dar și contribuțiile percepute la remunerarea angajaților. La impozitarea muncii, statisticile Eurostat arată că ne situăm pe poziția a doua în Uniunea Europeană, cu un procent de 5%, în condițiile în care valoarea medie la nivelul UE a fost de 24,7%.
În plus, Bachański identifica și investițiile în infrastructura mare ca factor de creștere a atractivității României, cât și aderarea la Spațiul Schengen în transportul aerian și maritim în luna martie a acestui an, cu perspective bune și pentru transportul rutier.
”Peste câțiva ani vor lua o bună parte din tortul din care trăim noi, polonezii”, era previziunea analistului. Ea devine realitate însă mult mai devreme. Și o confirmă nu doar faptul că România este deja pe picior de egalitate cu Polonia în ceea ce privește PIB și puterea de cumpărare, ci și faptul că mari companii internaționale, precum Michelin, aleg să-și mute afacerile din această țară în România, exemplu urmat și de oamenii de afaceri polonezi.
Am egalat Polonia și în ceea ce privește paritatea puterii de cumpărare
Datele Eurostat relevă de asemenea că România a ajuns la finalul anului 2023 la același nivel cu Polonia și la un alt indicator, respectiv PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare.
De asemenea, Eurostat notează că, în timp ce PIB-ul este în principal un indicator al nivelului de activitate economică, consumul individual real (AIC) este un indicator alternativ mai bine adaptat pentru a descrie bunăstarea materială a gospodăriilor. La acest capitol, România este la 89%, în vreme ce Polonia e la 86%.
Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro