Doi ani de secetă severă au pus presiune pe fermieri, dar Guvernul intervine

Seceta severă din ultimii ani a afectat grav culturile agricole din România și a dus la compromiterea multor culturi esențiale pentru economia agricolă a țării și, implicit, la pierderi financiare considerabile pentru fermieri.

Guvernul Ciolacu a venit în sprijinul fermierilor cu o propunere de OUG de suspendare a plății ratelor la bănci și dobânzi pentru a proteja capacitatea agricultorilor români de a-și plăti datoriile și de a-și menține lichiditatea. Șeful Executivului a explicat în mod clar că ordonanța de urgență este o soluție temporară, dar indispensabilă pentru a ajuta producătorii agricoli să gestioneze efectele secetei. 

Atunci când sunt probleme – cum este acum cu seceta – trebuie să intervenim rapid, ca să îi ajutăm pe cei aflaţi în necaz, adică pe fermierii români”, declară Premierul Marcel Ciolacu.

Suspendarea ratelor la bănci, până în 2025

Guvernul intervine acum cu o măsură temporară, dar esențială pentru fermierii aflați în dificultate. Conform propunerii ordonanței de urgență, fermierii afectați de secetă vor putea să-și suspende ratele la bănci și alte instituții financiare până la finalul anului 2025. Această măsură vizează nu doar ratele scadente, ci și obligațiile de plată acumulate, inclusiv dobânzile și comisioanele aferente împrumuturilor contractate. 

Proiectul de OUG prevede că fermierii trebuie să fie în posesia unui proces-verbal de evaluare a pagubelor pentru a beneficia de această suspendare. Până în prezent, un număr de peste 150.000 de fermieri au solicitat evaluarea pagubelor. 

De asemenea, ordonanța include protecții suplimentare pentru producătorii agricoli, interzicând creditorilor, fie bănci sau alte instituții, să întreprindă acțiuni de recuperare a datoriilor, inclusiv măsuri precum declararea insolvenței sau executarea silită. Este un ajutor vital pentru fermieri, asigurându-le o perioadă de timp în care aceștia se pot concentra pe refacerea producției, fără să fie presați de termene scadente și datorii în creștere.

Măsurile Guvernului Ciolacu pentru sprijinirea fermierilor români

Guvernul Ciolacu a anunțat, de altfel, încă de la sfârșitul lunii august, patru noi măsuri menite să ajute fermierii afectați de seceta severă din acest an. Printre aceste inițiative se numără introducerea unui mecanism de asigurare împotriva secetei, extinderea programului „Creditul Fermierului”, acordarea de despăgubiri pentru calamități și suspendarea plăților scadente. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, sublinia atunci că aceste măsuri vor fi adoptate în următoarele ședințe de guvern.

Mecanismul de asigurare împotriva secetei, care va acoperi 7 milioane de hectare și va oferi despăgubiri de 3.000 lei pe hectar va fi finanțat din surse europene și naționale, contribuind la reducerea riscurilor și stimulând investițiile în agricultură. Guvernul a extins, de asemenea, programul „Creditul Fermierului”, care oferă condiții financiare avantajoase, inclusiv o dobândă fixă de 1,95%.

Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News