Pentru a veni în sprijinul pensionarilor, Guvernul Ciolacu a rectificat legislația în favoarea celor care au primit bani în plus față de deciziile din urma recalculării, începând cu 2014 și până în prezent. Astfel, toți vârstnicii cărora le-a fost alocată o sumă mai mare decât cea cuvenită, sunt amnistiați fiscal.

Pensiile, recalibrate de Guvernul Ciolacu în favoarea pensionarilor

Pensionarii care au beneficiat de sume suplimentare în urma unor recalculări greșite își vor păstra aceste fonduri. Modificarea legislativă adoptată de Parlament stabilește că sumele încasate necuvenit, fie că este vorba despre pensii, indemnizații sociale sau indemnizații pentru însoțitori, nu vor mai fi recuperate de la pensionari. În plus, orice recalculare viitoare care va aduce beneficii suplimentare pensionarilor nu va face obiectul returnării.

Acest nou cadru legal a fost inițiat de Ministerul Muncii și a fost susținut de Guvernul Ciolacu, care a dorit să asigure o protecție eficientă pentru vârstnici. Obiectivul principal al acestei inițiative a fost să se evite situațiile în care pensionarii erau nevoiți să dea înapoi sume substanțiale, ca urmare a unei recalculări eronate ale pensiei.

Doar pensiile recalculate pe bază de declarații false nu sunt protejate

Proiectul de lege adoptat marți, 22 octombrie, de Camera Deputaților, prevede că situațiile în care sumele au fost acordate ca urmare a unor declarații false din partea beneficiarilor nu vor fi exceptate de la scutirea de plată.

Legea va intra în vigoare de la începutul lunii următoare publicării în Monitorul Oficial, oferind o siguranță financiară sporită pentru pensionari.

Guvernul Ciolacu continuă să prioritizeze măsuri care să asigure un trai decent pentru pensionari, demonstrând prin această inițiativă că protejarea celor mai vulnerabili rămâne un pilon central al politicilor sale sociale.

Pensii majorate pentru 95% dintre pensionari, de la 1 ianuarie

La 1 ianuarie, 95,6% dintre pensionarii din România vor beneficia de o nouă majorare a pensiilor, a anunțat Ministrul Muncii. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, 82,5% au crescut deja în urma recalculării, iar restul de 13,8% vor fi indexate odată cu prima majorare a punctului de referință, programată pentru începutul anului 2025. Astfel, majoritatea pensionarilor vor primi venituri mai mari, în conformitate cu legile în vigoare.

Doar procent de 4,4%, adică aproximativ 200.000 de pensionari, nu va beneficia de această creștere, deoarece veniturile lor actuale sunt deja mai mari decât cele rezultate din recalculare. Aceste pensii vor rămâne la aceeași valoare până când restul pensiilor, având aceeași bază contributivă, le vor egala prin viitoarele majorări.

Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro

Urmărește-ne pe Google News