Încă 25 mil. euro merg la legumicultorii români

Guvernul Ciolacu a aprobat, în ședința din 30 octombrie, schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025. Se oferă astfel un sprijin financiar consistent firmelor românești implicate în producția primară de legume precum tomate, ardei, castraveți, salată și alte legume cultivate în sere sau solarii.

 Fondurile totale alocate acestui program se ridică la 25 mil. euro, cu scopul de a încuraja producția de legume locale și de a susține locurile de muncă din mediul rural. Valoarea ajutorului este de până la 1.000 euro pentru fiecare 1.000 mp, sumă ce va acoperi o parte din costurile de producție și va susține fermierii să ofere legume proaspete pe piața locală.

Accesare mai simplă, banii primiți mai rapid

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul Ciolacu a simplificat procesul de accesare, cererile și documentele justificative fiind depuse în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii. Producătorii vor trebui să valorifice recolta până la 31 ianuarie 2025, iar verificările în teren vor fi efectuate de echipe mixte ale Direcțiilor Agricole Județene (DAJ) și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru o implementare transparentă și eficientă.

Programul de guvernare al PSD pentru 2025-2028 va extinde susținerea din prezent

PSD a propus, la 29 octombrie, o serie de măsuri pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii și industriei alimentare până în 2029, prin investiții majore și modernizarea sistemelor de irigații. Printre principalele obiective se numără extinderea suprafeței irigabile la 2,8 mil. hectare și investiții de 2,37 mld. euro în irigații și energie verde. 

Programul „Apă în Câmpia Română” va adapta sursele de apă pentru sistemele de irigații, iar proiecte precum „Fotovoltaice pentru irigații” vor asigura alimentarea stațiilor de pompare. De asemenea, investițiile vizează instalarea panourilor solare în ferme pentru a reduce costurile energetice și a crește sustenabilitatea producției.

Producție mai mare, avantaje pe piața unică agricolă

Pe lângă dezvoltarea infrastructurii agricole, social-democrații vor să continue să sprijine și firmele românești pentru creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente. Printre măsurile vizate se numără sprijinirea fermierilor prin subvenții egale cu cele din alte state UE, creșterea producției de legume și carne de porc și pui, și stimulente financiare pentru tinerii fermieri. Totodată, interesele fermierilor români la nivel european vor fi susținute și prin măsuri ce promovează egalitatea subvențiilor și un comerț corect pe piața comună.

Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro

Urmărește-ne pe Google News