Românii au devenit, în ultimul an, tot mai interesați să cumpere o locuință. Astfel că, la începutul lui 2024, s-a înregistrat o creștere de 19% a vânzărilor din piața de imobiliare, nivelul fiind unul dintre cele mai ridicate din ultimii 20 de ani. Această creștere este vizibilă și la nivelul Bucureștiului, cu 18% creștere la tranzacțiile pentru apartamente în Capitală, comparativ cu începutul lui 2023.
Totodată, conform Eurostat, intenția de cumpărare a unei locuințe pentru următoarele 12 luni în România este foarte ridicată, la nivel peste cel din 2006-2008, în boom-ul economic dinaintea crizei financiare. Diferența este că atunci creșterea a fost bazată pe recenta intrare în UE, majorarea rapidă a PIB-ului, dezvoltarea exponențială a pieței imobiliare și cerințele mai puțin exigente din piața de creditare.
Acum însă contextul este diferit. Vorbim despre o economie stabilă și o piață imobiliară puternic consolidată, față de perioada de dinaintea marii crize financiare. Prin măsurile luate de Guvernul Ciolacu, nivelul de trai este pe un trend ascendent accelerat, cu un nivel salarial în creștere și un apetit investițional sporit al românilor și cu o piață imobiliară mai matură.
Măsurile Guvernului PSD din ultimul an au dus la cea mai mare creștere de salarii din ultimul deceniu
În urma măsurilor adoptate de Guvernul Ciolacu, salariul mediu net din România a ajuns la suma de peste 5.200 de lei în prezent, comparativ cu 1.800 de lei în anul 2015. Acest lucru se datorează celor 2 creșteri consecutive ale salariului minim brut, din octombrie 2023 și iulie 2024, dar și a celor 2 creșteri ale pensiilor, 13,8% în ianuarie și recalcularea ce urmează să aibă loc în septembrie.
Cumulat cu aceste măsuri, Executivul PSD a introdus în ultimul an și numeroase măsuri de plafonarea a tarifelor în domeniile în care piața putea deveni speculativă și să afecteze cetățenii vulnerabili. Prin plafonarea prețurilor la alimente de bază, la prețul gazelor și energiei și a tarifelor RCA, Guvernul a protejat astfel puterea de cumpărare a românilor.
Toate aceste măsuri au dus gradual la scăderea ratei inflației până la 5,1% în luna mai, la creștere economică și la cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a românilor din ultimii 5 ani, conform Institutului Național de Statistică (INS). Toate acestea se reflectă acum și în creșterea semnificativă a vânzărilor de pe piața imobiliară.
Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro