Horoscopul lunii august. Astrologul Libertății, Elena Bunescu, îți spune cum îți va merge în dragoste și în carieră, dar și cum vei sta cu sănătatea și cu banii.
Horoscopul lunii august – Berbec
Va trebui să demonstrezi, prin fapte, ce valoare acorzi sentimenelor, ce loc ocupă acestea în viața ta și cât de mult te bazezi pe ele atunci când iei decizii. În august, va fi nevoie de o revizuire serioasă a stilului de viață asociat cu munca, pe fondul unor probleme legate de digestie. Treci la cheltuit, mai ales pentru cei dragi, dar și pentru a-ți asigura un nivel superior de confort, pe care l-ai dorit, dar l-ai tot amânat, din motive foarte serioase.
Horoscopul lunii august – Taur
Vei fi nevoit(ă) să cedezi primul plan familiei – unei persoane anume sau tuturor celor dragi -, ca să eviți problemele ce pot apărea în acest domeniu. Nu vei mai dispune de aceeași energie, iar din a doua jumătate a lunii august chiar ar fi bine să eviți orice fel de excese care ți-ar putea afecta funcția hepatică.
Horoscopul lunii august – Gemeni
Tensiuni în relația de cuplu, iar cel mai mare pericol este în august. Se recomandă să ai mereu în minte ce v-a unit, ca să previi situația în care ai putea uita cât de bine vă este în doi, doar pentru că acum nu traversați cele mai fericite momente. Este o perioadă în care creșteți împreună, iar problemele sunt normale pentru etapa în care vă aflați. În ceea ce privește cariera, spre finalul lunii august sunt posibile complicații pe care va trebui să le tratezi cu maximă responsabilitate. La sfârșitul lunii august te-ar putea bântui gândul că ai moștenit de la părinți sau alte rude o problemă de sănătate, dar nu este cazul să te grăbești cu concluziile.
Horoscopul lunii august – Rac
În august îți vei îndrepta atenția în alte direcții, dar problemele din cuplu nu vor dispărea, ci te vor aștepta să te ocupi de ele. Evoluția profesională va fi în continuare dificilă, lentă și cu obstacole importante, foarte greu de depășit. În august pericolul va fi mai mare și poate veni chiar de la tine, de la refuzul tău de a respecta restricțiile impuse și de a face eforturile care îți sunt cerute. Vei acționa pentru a te asigura că îți sunt respectate drepturile la locul de muncă. Este esențial să ai în spate merite acumulate, înainte de a cere ceva.
Horoscopul lunii august – Leu
Dacă în iulie ai fost mai mult un observator al celorlalți, scopul fiind de a-ți da seama cine merită o investiție sentimentală mai serioasă, în august vei acționa pe baza acestor concluzii. În ceea ce privește cariera, îți vei dori să-ți recapeți controlul asupra propriei vieți și vei acționa în această direcție – în anumite momente, destul de imprudent și contrar intereselor tale. Se poate vorbi și despre o stagnare a veniturilor partenerului de cuplu, iar asta înseamnă că se va baza mai mult pe tine.
Horoscopul lunii august – Fecioară
Atenția ta se va muta în alte direcții în august, astfel că tensiunile adunate în cuplu se vor stinge de la sine. La serviciu, toată luna august pot aduce răsturnări de situații care să îți fie favorabile, dacă ți-au fost încălcate anumite drepturi până acum. Se pot agrava unele afecțiuni deja existente sau își pot face simțită prezența altele, noi. Este important să dai dovadă de înțelepciune și să iei lucrurile așa cum sunt, fără încrâncenare.
Horoscopul lunii august – Balanță
Vei putea schimba multe în relațiile cu cei dragi, dar cu prețul unui efort conștient de înțelegere a limitelor personale. În august vei avea nevoie de mai multă odihnă, dar vei avea și condițiile necesare, pe fondul unei diminuări a volumului de muncă.
Horoscopul lunii august – Scorpion
Se creează un context care te va încuraja să te afirmi pe plan profesional, prin accesul la un post de mare responsabilitate, așa cum îți place ție. Este un succes care încununează o sumă de eforturi. Este esențial să te hrănești sănătos și să eviți emoțiile foarte puternice. Suprasolicitarea nervoasă din august poate avea efecte negative asupra sănătății.
Horoscopul lunii august – Săgetător
În august, dispoziția ta generală nu va fi prea senină și pe acest fond, orice fel de relație poate fi afectată. În august, mai spre final, va trebui să abordezi cu prudență orice inițiativă pe plan profesional, ca să nu fii nevoit(ă) să renunți la ea în lunile următoare. Spre finalul lunii august sunt posibile probleme mai puțin obișnuite, pe care va trebui să le înțelegi mai întâi, ca să le poți rezolva. Discuțiile aprinse cu partenerul de cuplu sau un alt partener important vor dispărea, dar vor ieși la lumină altele, legate de profesie, de imagine sau de locuință și familie.
Horoscopul lunii august – Capricorn
Există pericolul unor conflicte acute în cuplu, relația va fi amenințată de exagerările venite din partea ta, cauza acestora fiind nesiguranța ta și dorința de a te asigura că lucrurile sunt sub control. În august ai putea merge chiar mai departe, cerând, din orgoliu, ceva ce știi că nu meriți. Vrei doar avantajele, nu și neplăcerile asociate cu administrarea resurselor întreagii familii. August va scoate la lumină aceste dorințe nefirești, dar și mijloacele de care ai nevoie pentru a le controla, ca să nu genereze consecințe regretabile. Dorința de lux combinată cu aceea de a controla resursele tuturor te pot conduce la situații imposibile.
Horoscopul lunii august – Vărsător
Situații dificile pe plan sentimental, cu un accent special a doua jumătate din august. Ar fi bine să clarifici rolul și locul tău în relațiile importante și să respecți rolul și locul pe care vrea să și-l asume partenerul de cuplu, în ciuda dorinței tale de a-ți păstra intactă libertatea. Vei avea ocazia să te pregătești pentru o reușită viitoare, pe care o pot aduce lunile de toamnă. În august se anunță neplăceri ale unor apropiați, cel mai probabil ale partenerului de cuplu, iar acesta poate fi motivul unui stres intens, care să te afecteze destul de mult.
Horoscopul lunii august – Pești
Ar fi bine să eviți, mai ales în ultima decadă, conflictele cu partenerul de cuplu sau răzgândirile de orice fel. Luna august, în întregime, va cere odihnă de calitate și relaxare pe măsura eforturilor pe care le depui. Îți poți simplifica viața, dacă accepți că această situație e normală și face parte din creșterea ta. De la începutul lunii august se poate vorbi despre o accentuare a unor tendințe negative, pe care le vei compensa prin scăderea cheltuielilor.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!