Simona Pope: Sunt născută pe 28 septembrie 1984, însă am 27 de ani. Aşa mă simt! Nu sunt măritată şi nu am copii, însă am 3 pisici. E drăguţ, când te-ntorci seara acasă, să vezi cum se bucură cineva sincer să te vadă. Iubesc viaţa, iubesc tot ce e frumos şi iubesc cu toată fiinţa mea ceea ce fac.
Ce înălţime ai? Nu de alta, dar se vede că-i domini pe colegii tăi Alex şi Tudor.
1,78 sau 1,80m. Cred că va trebui să mă măsor…
Ce s-a schimbat în viaţa ta de când a început “Bake Off România” şi ai devenit cunoscută?
Mă recunoaşte lumea pe stradă şi la magazin. Mi se cer reţete şi sfaturi.
Pe Facebook arăţi ca un artist rebel: faci tatuaje, pictezi, desenezi… Cum s-au legat toate astea cu cofetăria?
De desenat, desenez de când mă ştiu. Mama m-a îndrumat către o facultate cu profil economic, deoarece credea că dacă faci artă mori de foame. După ce am terminat facultatea, văzând că nu mă fac contabil, mi-a propus să intru în cofetărie, să fac decoruri şi tot ce ţine de partea artistică, îmbinând astfel latura creativă cu siguranţa materială.
În privinţa picturii, cât de departe ai ajuns?
Nu am făcut studii de specialitate, deşi mi-ar fi plăcut. Nu e neapărat vorba despre ce înveţi acolo, cât de mediul în care intri şi de senzaţia pe care o simţi. Acum pregătesc prima mea expoziţie. Cel mai mult îmi place să lucrez cu acrilice. Şi ca o legătură între pasiunile mele: de-a lungul timpului am pictat multe produse de cofetărie şi am reprodus picturi pe torturi!
În timpul liber pictează tenişi şi face tatuaje
Despre tatuaje ce ne spui?
Fac tatuaje de un an şi jumătate. Mie, prietenilor şi nu numai. Eu am 17 şi toate conţin simboluri şi semnificaţii ştiute numai de mine. Cred că ăsta este secretul pentru a nu te plictisi de tatuajele pe care le ai. Cu siguranţă, îmi voi mai face şi altele atunci când voi simţi. Când mi se întâmplă ceva, când trebuie să marchez un moment, încerc să găsesc imaginea care să-l contureze.
Lucrează în cofetăria mamei sale
În cofetărie, pasiunea pentru artă o redai prin figurinele de zahăr pe care le creezi. Care sunt cele mai complicate la care ai lucrat? Nu cred că există figurine complicate. Există figurine care mă provoacă mai mult sau mai puţin. Cu cât sunt mai complexe, mai expresive, mai dinamice, cu atât sunt mai interesante.
Nu ţi-e milă să le mănânci, după cât lucrezi la ele?
Ba da! Tocmai de aceea, eu nu îmi mănânc niciodată creaţiile! Am avut şi clienţi care au refuzat să mănânce figurinele şi le-au pus în vitrină!
Unde lucrezi? Ai propria cofetărie?
Cred că sunt foarte norocoasă, fiindcă munca şi pasiunea mea sunt în acelaşi loc. Lucrez în cofetăria mamei mele!
Învârtindu-te toată ziua printre dulciuri, cum reuşeşti să-ţi menţii silueta?
Încerc să nu exagerez. Mănânc doar în prima parte a zilei ceva dulce, apoi fac mult sport. Merg la sală aproape zilnic şi combin orele de cardio cu intervale, bazin şi saună. În ultima vreme, m-am cam lăsat, însă mă voi reapuca de treabă!
Când ţi-ai făcut intrarea în lumea televiziunii, ai dezvăluit că te-ai specializat în Franţa. Nu te-a tentat să rămâi acolo?
Am stat un an şi jumătate, am locuit în Yssangeaux, lângă Lyon, unde am urmat cursurile şcolii de cofetărie, în Gujan Mestras, lângă Bordeaux, şi în Toulouse. Şi m-am plimbat în aproape toată Franţa pentru a-mi vizita colegii de şcoală. Dar am vrut să mă întorc în cofetăria mamei mele, ca să împărtăşesc tot ce am învăţat acolo. Apoi, m-am gândit că dacă revin şi-mi fac treaba bine, poate voi inspira şi alţi tineri să urmeze această meserie. În al treilea rând, îmi iubesc ţara, familia şi prietenii şi nu cred că aş putea să trăiesc departe de ei.
Ai fost la multe concursuri pentru cofetari. Câte ai câştigat?
Toate la care am participat! Nu am fost la foarte multe, pentru că nu am avut timp, însă unde am fost, am luat medalie.