Cleopatra Stratan are o pasiune mai puțin știută, care nu are legătură cu muzica. Tinerei artiste îi place să gătească.

După ce l-a tot așteptat pe Ghiță la portiță și a intrat în Cartea Recordurilor, Cleopatra Stratan, copilul-minune al anilor 2000, a revenit cu un nou single, însoțit de videoclip, „Te las cu inima“.   Adolescenta a fost invitată la emisiunea Acces Direct, de la Antena 1, unde a dezvăluit ce pasiuni are.

Cleopatra Stratan a mărturisit că este pasionată de gătit, printre altele.

„Am învăţat, am terminat clasa a 9-a, mi-am descoperit pasiunile, respectiv gătitul și teatrul. Cânt mereu, canto, pian, cântam înainte și împreună cu familia. Mi-a venit ideea să fac lecții de teatru și am ajuns în Teatrul Național din Chișinău, am început lecțiile de arta vorbirii, mi-am făcut prieteni. Anul trecut am avut un examen și a fost bine”, a spus ea.

Cleopatra Stratan a dezvăluit că intenționează să se mute din nou în România, după ce o perioadă a locuit în Republica Moldova.

„Acum am venit în București pentru promovare, dar vrem să ne reîntoarcem aici, acum stăm la Chișinău. Îmi amintesc de acea perioadă (n.r. perioada ei de succes cu melodia Ghiță), a fost ceva fabulos, pentru mine și pentru părinții mei. Îmi amintesc cum era scena plină cu jucării. M-am bucurat de copilărie, am echilibrat tot”, a explicat tânăra artistă.
Artista născută în Republica Moldova deține nu mai puțin de șase recorduri mondiale: cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes, cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de două ore în față unui public numeros, cel mai bine plătit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singură piesă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tânăr interpret care a avut un hit no.1 într-o țară la nivel național și cel mai tânăr cântăreț de succes.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

 


Citește și: Cine este noul iubit al Biancăi Drăgușanu. Trăiește în mare lux | FOTO


 

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI