Ada Solomon, românca nominalizată la Oscar 2017, a avut paralizie facială. „Nu voi mai fi niciodată altceva decât un monstru”

Ada Solomon este primul producător român nominalizat la Oscar 2017. Din păcate, Ada Solomon a pierdut Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Vedeta a povestit, pe contul său de pe o rețea de socializare, unul dintre cele mai grele momente prin care a trecut în urmă cu ani.

A suferit de paralizie facială pe vremea când era doar o adolescentă de doar 16 ani.

„Într-o dimineață de primăvară acum mulți ani, m-am trezit cu o stânjeneală bizară. N-am dat importanță. Mi-am văzut de drum, gândindu-mă doar de ce n-am putut să mă spăl pe dinți că lumea și de ce lumea din autobuz se uită bizar/înspăimîntat la mine. Am ajuns acasă și m-am privit în oglindă: eram un monstru, o jumătate de față era căzută: pleoapă, nară, obraz, jumătate din buze, nu mai puteam pronunța P și F. Aveam 16 ani și visam să devin actriță”, a povestit Ada Solomon.

Ada Solomon, românca nominalizată la Oscar 2017, a avut paralizie facială. „Nu am nici azi o față perfect simetrică”

„Era o paralizie facială și îmi părea că viață s-a sfârșit, că nu voi mai fi niciodată altceva decît un monstru.
Am urmat un tratament lung, fără internare, cu gimnastică și fizioterapie la spitalul Mărie Curie. Mergeam zi de zi acolo și mă așteptau niște oameni minunați să îmi facă tratamentele, împachetările, exercițiile și să mă asigure că voi fi iar o față normală. După 2-3 săptămâni în care nu am avansat aproape deloc, mi-am luat gândul. Mergeam cuminte la oamenii aia care erau singurii care mă puțeau ajuta, mă agățăm de ei, dar îmi era urât, tare urât de spitalul ăla sec și trist, de închisoarea aia care era de fapt singură mea șansa de eliberare.
Am renunțat atunci definitiv la visul de a deveni actriță, am început să învăț pentru medicină pentru a mă dedica găsirii leacului pentru paralizii faciale. Știam că am să trăiesc și așa, iubitul meu mă iubea și așa.
După aproape 2 luni am reușit să fac un prim gest. Să zâmbesc. Și apoi să fluier. Și așa a început să se desfacă blocajul.
Nu am nici azi o față perfect simetrică, dar nu e sesizabil.
Am fost foarte bine tratată și susținută moral de oamenii de la Marie Curie, atunci în 84, într-una dintre cele mai cumpene din viață mea, dar greul din spital mi-a făcut tare rău. Și îmi era greu să merg acolo și cred că dacă era mai colorat era mai bine decît să mă încarc doar din zîmbetele și căldură personalului.
Aș vrea acum, după atâția ani, să fac ceva pentru copiii care-și leagă speranțele pentru o viață normală de Spitalul Marie Curie. Să le fie alinată suferința și prin felul cum arată acesta și prin dotările spitalului, în special pentru noua secție de oncologie.
Mă puteți oare ajută să fac asta?
Detaliile sunt mai jos și mai sunt 10 zile și cam 250 de acțiuni a 10 lei de strâns până să se încheie această campanie.
Mulțumesc încă odată tuturor celor care au contribuit la acest demers
Mulțumesc și celor care distribuie acest mesaj.
Mulțumesc și celor care m-au ajutat să redevin un om normal. Nu le mai știu numele, nu știu dacă i-aș recunoaște azi pe stradă, dar îmi amintesc gesturi și zâmbete, degetele care făceau preso-punctura, energia bună care intra în față mea și care a deblocat nervul închistat”, a mai spus Ada Solomon.

Urmărește-ne pe Google News