Alexandru Jula pleacă în turneu național la 83 ani! Artistul se înhamă la un tur național demn de Cartea Recordurilor, fiind cel mai în vârstă solist român ce susține un turneu, ce se va numi “Ultimul romantic”, după titlul ultimului său album, dar și al cărții autobiografice recent lansate. Alexandru Jula va putea fi ascultat live la Reșița (19 iunie), Caransebeș (20 iunie), Timișoara (21 iunie), Deva (22 iunie), Lugoj (23 iunie), ceea ce implică un efort considerabil – acela de a susține cinci concerte în cinci zile consecutive – și Arad (26 iunie). Longevivul solist care i-a încântat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu cu marele său succes “Soția prietenului meu” (lansat la începuturile anilor 60) – împlinește luna viitoare, pe 24 iulie, 83 de ani, din care 60 dedicați scenei. Alături de el vor fi, în turneu, buna sa prietenă, eleganta doamnă a muzicii ușoare Stela Enache, Ileana Șipoteanu, Marina Florea, Alexandra Canareica, tenorul Florin Georgescu și comicul Jean Paler, toți în deschiderea recitalului veteranului solist, cel mai vârstic aflat în activitate.
“Să nu spui iubirii adio nicicând”, “Când liliacul va-nflori din nou”, “Glasul tău, numele meu”, “Te știu de când e lumea” ori “Vorbește-mi de iubire” sunt șlagăre cu care artistul va încerca să readucă în atenția publicului melodii de odinioară și valori muzicale de necontestat. În urmă cu puțin timp, la gala Premiilor Muzicale ale Radioului Public, Alexandru Jula a fost omagiat pentru întreaga carieră și aplaudat minute în șir de mai tinerele sale colege Delia și Andra.
Alexandru Jula pleacă în turneu național la 83 ani
“Mă simt extraordinar, şi-mi doresc să urc iar pe scenă”, ne-a declarat veteranul solist care, în urmă cu 18 ani, a suportat şi o complicată operaţie pe cord, în urma căreia i s-au pus trei by-pass-uri. “Ori la bal, ori la spital. Nu vreau să fiu legumă. Nu trebuie să aşteptăm în fiecare zi moartea. Eu îmi trăiesc viaţa cu tot ce are ea mai bun”, adaugă maestrul.
Despre “Soţia prietenului meu”, una din cele mai ascultate melodii ale anilor 60, aceasta a fost iniţial interzisă de cenzura partidului datorită mesajului său. Însă la un spectacol la care a asistat chiar Nicolae Ceauşescu, acesta a cerut expres să se cânte melodia în cauză, bulversând întreaga cancelarie de partid.
FOTO: Dumitru Angelescu