Amalia Enache, care a ajuns la greutatea pe care o avea în liceu, este una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe micile ecrane din România.

Amalia Enache, care are o fiică pe nume Alma, a acordat un interviu pentru Mediafax, în care a vorbit despre cum vede viitorul micuței sale.

„O să încerc să fac ca părinţii mei. Să nu pun în fiica mea fricile mele, dorinţele mele şi viitorul ei să fie cam pe unde va decide ea, cam din punctul în care va fi suficient de matura să facă asta. Acum e foarte mică n-are încotro decât să meargă la gradiniţa la care o s-o dau eu , la şcoala la care o s- o dau eu, n-are încotro decât să aibă mici revolte, probabil, în momentul în care eu o să vreau o educaţie,  să facem una alta, să facă sport, să facă ce- o să mai îmi treacă mie prin cap să facă. O să mergem aşa, încet, încet,  până în punctul în care… la mine eliberarea mare şi ,nu ştiu,  momentul în care personalitatea mea a căpătat efervescenţă, a fost în adolescenţă şi cred că,  slavă Domnului, am suficient răgaz până atunci să mă pregătesc.

Nu ştiu unde va fi viitorul, cred că nu ne putem imagina. M -a amuzat mult la momentul tăierii moţului, când copilul împlineşte un an ştii că îi pui pe o tava nişte lucruri să-şi  aleagă  ea, şi după asta “se arată “ ce o să fie ea. Şi mă gândeam că acum 30 de ani cine şi ar fi imaginat că vor apărea meserii din astea legate de IT,  să faci aplicaţii să lucrezi la facebook, twitter să … deci nu ştim ce le punem pe tavă copiilor la tăierea moţului , pentru că nu ştim încotro va fi lumea peste 20 de ani, nici în România , nici în Europa,  nu ştim cât de mult vor veni ruşii spre noi, nu ştim cât de mult se vor întinde chinezii în lumea asta, aşa că nu ştiu .

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

Mi-ar plăcea ca eu, mama ei, să fiu suficient de vigilentă încât, dacă undeva unde o să trăim, în orice punct al lumii, ceva e prea urât la un moment dat , să putem să schimbăm. Modelele mele sunt oamenii aceştia , e-adevărat dezrădăcinaţi , dar care nu s- au lăsat tăvaliţi  de istorie , nu s-au lăsat încremeniţi în nişte locuri în care istoria i-ar fi putut face aşa cum faci şniţelul. Şi s-au dus să trăiască în alte locuri, dacă vremurile au fost prea urâte pe unde i-a prins pe ei. Am asta în minte, mai mult decât orice calamitate naturală, că oricând se poate întâmpla o schimbare istorică majoră, de influenţe,  de pe spaţiul acesta”, a declarat Amalia Enache.

Citește și: Programul spitalelor şi farmaciilor de Paşte 2018. Unde puteți apela în caz de urgențe medicale

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI