Sandra Izbașa, care a trecut prin mai multe transformări de look, este una dintre marile gimnaste pe care le-a avut lotul național din România. de-a lungul anilor, acesta a adus numeroase medalii europene, mondiale și olimpice pentru România.
Retrasă din activitate, Sandra Izbașa, care are o relație cu dansatorul Petrișor Ruge, și-a amintit de sportul care a făcut-o celebră, a comentat despre pasiunea cu care a făcut gimnastică și a mărturisit că a fost extrem de ambițioasă, dorindu-și întotdeauna să fie prima în ce face.
„Părinții mei au vrut să fac un sport pentru a mă dezvolta armonios, pentru a-mi consuma energia. În primă fază m-au dus la tenis, m-am speriat de acea rachetă pentru că era prea mare. La scrimă tot așa. Când am intrat în sala de gimnastică am fost fascinată de ce era acolo. Au fost și moemnte în care am vrut să renunț. Trebuie să faci sacrificii, să ai o dragoste foarte mare față de ceea ce faci”, a explicat sandra Izbașa la postul de televiziune Antena Stars.
„Pentru Sandra Izbașa și pentru România pentru că dacă Sandra Izbașa nu ar fi fost, nu ar fi fost pentru România. Eu sunt pionul principal și apoi mulțumirea va veni automat. Sunt vreo 30 de secunde în care stai pe podium și îți asculți imnul. Când sună în sală este o senzație unică și mă gândesc de fiecare dată la anii de muncă, la mulțumirea sufletească a mea și a celor din jur.
Mie mi-ar fi plăcut să stau măcar o zi pe podium pentru că la cât muncești meriți să stai o zi pe podium. M-am retras. M-am retras în glorie. Mi-am dat seama că am învățat atâtea elemente și la vârsta respectivă nu voi mai fi pe locul întâi. La mine este aur sau nimic”, a încheiat marea campioană la gimnastică.
Citește și: Ce spune expertul grafolog despre criminala de la metrou: are complex de inferioritate, se credea urâtă și era depresivă