Într-un interviu pe care l-a acordat pentru www.ziarulring.ro, Andreea Antonescu a mărturisit că în ciuda faptului că arată foarte bine și are o formă fizică de invidiat, nu are nici pe departe un stil de viață sănătos. Nu ține regim, ba chiar dă iama în produse total nerecomandate celor care vor să aibă o siluetă de invidiat.
„Sunt exemplul negativ pentru mâncat sănătos. Mănânc doar prostii. Fratele meu cumpără până şi pâine considerată sănătoasă, dar are un gust… de nici nu pot să o înghit. Eu cumpăr pâine albă feliată şi dulce, cea mai plină de nenorociri. Consum paste, pizza, ciocolată (azi am terminat trei!)… Am mâncat sănătos, după carte, doar în timpul sarcinii pentru că n-am vrut să risc sănătatea copilului. Nu prea am timp de masă. Dacă mi-e foame, mănânc orice şi nu sunt pofticioasă. Îmi dai pâine cu zacuscă, aia mănânc. Nu consum porc şi vită, ci mai mult pui şi peşte. Sunt abonată la borcanele cu Nutella, pe care le termin în două zile cu cozonac”, a mărturisit ea.
Întrebată cum scapă de caloriile acumulate, cântreața a explicat:
„Mai merg la sală, unde trag de fiare. N-am tendinţă de îngrăşare, dar probabil că mă ajută foarte mult şi spectacolele, unde mă zbânţui între 45 de minute şi o oră. În perioada 1-8 martie am avut câte două spectacole pe zi, dar acum mi-am luat o pauză pentru studio. Anul trecut, fiind foarte încărcat, ajunsesem la 39 kg, iar acum am 46. Deci sunt OK! Nu ştiu ce înălţime am, nu m-am măsurat niciodată. Mereu am fost complexată că sunt micuţă. Spun că am 1,60 m cu tot cu TVA. Până la 22 de ani n-am purtat adidaşi normali, iar când m-am dus la sală pe platforme, m-au dat afară. Sunt mulţumită că Sienna e înaltă şi îi cumpăr hăinuţe pentru şase ani, ea având aproape cinci. Fetele seamănă, de obicei, cu taţii, iar Traian are 1,85 m”.
Andreea Antonescu a vorbit și despre o posibilă reunire a trupei Andre. Ea a dezvăluit că s-a gândit de multe ori la acest lucru împreună cu fosta sa colegă, Andreea Bălan.
„Eu şi Andreea am discutat, de-a lungul timpului, să refacem trupa Andre, însă aşteptăm o piesă foarte bună, care să fie garantat hit. Pentru că, dacă vrem să revenim, mai ales că sunt insistenţe din partea multor oameni, vrem să o facem în forţă. Eu am reînregistrat şi cântat în concerte vreo trei piese din repertoriul Andre. Mă impresionează până la lacrimi că publicul ştie încă versurile. Andre s-a despărţit, apoi tata a murit,… iar când am vrut să ne reunim, ne-am dat seama că nu putem scoate un album, fiind la case de discuri diferite. Şi chiar n-a mai fost scandal a doua oară. Eram despărţite prin contracte”, a explicat artista.
Anul trecut, Andreea Antonescu a cântat alături de fiica ei, Sienna, în vârstă de 5 ani, o melodie din repertoriul trupei Andre, „Noapte de vis”. Vezi mai jos duetul emoționant.